Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), aflat în România, în arealul grupei centrale a Carpaților Orientali, în Munții Hășmaș, pe teritoriul administrativ al județelor Harghita și Neamț.
Citeste si: Bătrânul alb din Parcul Hășmaș
Are o suprafața de 6575 ha în care sunt protejeate valoroase elemente geologice, geomorfologice, palentologice, botanice și peisagistice, precum și faunistice. Aici sunt incluse mai multe rezervații naturale – asimilate în zona de protecție integrală printre care: Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Cheile Șugăului, Masivul Hășmașul Mare, Piatra Singuratică – Hășmașul Negru, Avenul Licaș.
Principala cale de acces este drumul național DN12C care leagă orașul Gheorgheni de Bicaz. Accesul spre Munții Hășmașul Mare se poate face și de pe DN12, pe la Bălan.
Citeste si: Paradisul de rocă din pădurea seculară. Parcul Cheile Bicazului-Hășmaș
Teritoriul parcului coincide în cea mai mare parte a sa cu sinclinalul Masivului Hășmaș, peste al cărui fundament cristalin se suprapune o stivă de sedimente din Mezozoic.
În Paleozoic procesele orgenetice și de șariaj au împins roci mai vechi formate în Proterozoic, peste unele mai tinere formate în Cambrian. Sfârșitul Paleozoicului aduce cu el formarea unui geosinclinal, ce în Triasic este acoperit prin transgresiune de apele mării. Astfel, pe soclul cristalin preexistent (ce actual apare la periferia masivului la suprafață), în mările mezozoice s-a depus o cuvertură de conglomerate și sedimente calcaroase dure de-a lungul a 6 faze importante, întrerupte de etape terestre (când zona devenea – temporar, uscat). Aceste etape intermitente au denudat prin eroziune subaeriană grosimea sedimentelor și au modelat peisajul. Acumularea sedimentelor în geosinclinal s-a însoțit de pentrarea acestora de roci vulcanice, la fârșitul Cretacicului inferior. Speciile marine care au trăit în mările din Jurasic și Cretacic au lăsat urme sub forma fosilelor, care se găsesc din belșug în această zonă.
Altitudinea la nivelul parcului variază între 575 metri (Bicaz–Chei) – 1792 metri (vârful Hășmașul Mare).
Peisajul Munților Hășmaș se prezintă sub forma unor culmi rotunjite calcaroase ce au aspect de peneplenă, din care se desprind sub formă de prăpastie pereții cheilor. Apa Bicazului ieșind din Lacul Roșu străbate roca în timp ce coboară o mare diferență de nivel. Peisajul aici prezintă pereți de verticali monumentali de stâncă, uneori cu arbori care cresc în mici habitate disponibile. Afluenți Bicazului și-au tăiat în zonă propriile chei – cum sunt cele ale Lapoșului, Cupașului, Șugăului și Bicăjelului, înfrumusețate de repezișuri, cascade sau serii de marmite.
Citeste si: Trei trasee în zona Lacul Roşu
Culmile acoperite de pajiști subalpine se asociază cu petice de vegetație ierboasă pe povârnișuri și terase. Puncte de belvedere se constituie din întrepătrunderi ale stâncăriilor cu pereți cvasiverticali, cu pădurile. Acestea, uneori compacte de molid sau amestecate cu fag, brad sau larice (mai rar), acoperă pante abrupte de conglomerate, în timp ce în fisurile pereților cresc uneori molizi sau pini.
În parc se regăsesc variate peisaje carstice (pereti verticali si surplombanți, turnuri (Piatra Altarului, Piatra Singuratică) și ace calcaroase, hornuri, blocuri diaclazate aproape de desprindere, vârfuri stâncoase, lapiezuri sau câmpuri de lapiezuri (Poiana Tarcău), creste, șei carstice, grohotișuri, chei, marmite de eroziune, doline, avene (Licaș), peșteri, izvoare petrifiante cu depuneri de tuf calcaros și travertin (Cheile Șugăului). Click pe hartă pentru o imagine mare!
În zona parcului abundă siteuri paleontologice din mezozoic, în care se găsesc recife fosilizate cu amoniți, bivalve, brachiopode, gastropode, belemniți, echinoide, corali, crinoide, aulacostefanide.
Sursa foto: WWF – Dan Dinu
