Bătrânul din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș este un brad alb de peste 500 de ani. Locul a devenit traseu de drumeție, iar bătrânul își gustă orele de glorie. Bradul are 40 de metri înălțime, trunchiul său poate fi cuprins doar de brațele a trei oameni și este cel mai bătrân arbore identificat până acum în Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș. Circumferința trunchiului la bază este de aproape cinci metri și diametrul este de doi metri și zece centimetri.
La bradul secular se ajunge dinspre orașul Bălan, folosind o mașină de teren a Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș pe un drum forestier. Se ajunge la un popas lângă un mic izvor, apoi se urcă pe o potecă străjuită de arbori din specii diferite, de la frasin și fag până la mesteacăn și salcie.
Poteca trece pe lângă un panou pe care scrie: ”Poveștile seculare ale celui mai bătrân brad din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș”. După aproximativ 400 de metri, stai față în față cu Bătrânul. Este uriaș, aproape nu-i vezi vârful și e impresionant. Cei care ajun acolo instinctiv fac același lucru: îmbrățișează bradul.
Bătrânul a fost descoperit recent, dintr-o întâmplare, în timpul patrulării rangerilor prin parc și reprezintă un mister cum de a scăpat, până acum, de tăietorii de lemne. Analizând înălțimea, grosimea, solul în care își are înfipte rădăcinile seculare, s-a ajuns la concluzia că are aproape 500 de ani.
Citeste si: Trei trasee în zona Lacul Roşu
În parc nu mai sunt exemplare mari de arbori, întrucât pădurile naturale, virgine, se află în zone cu strat subțire de sol și arborii nu au putut ajunge la mărimi considerabile.
Pentru că și-au dat seama imediat că arborele poate oricând să fie tăiat, mai ales că este la limita parcului, zona nefiind strict protejată, rangerii l-au inclus într-un proiect, au amenajat o potecă tematică, au amplasat mai multe bănci în jurul trunchiului său uriaș și i-au invitat pe iubitorii de natură să-i asculte poveștile.
Bradul alb este un arbore de talie mare, care face parte din specia cea mai înaltă de conifere din Europa. Este o specie foarte longevivă, care trăiește până la 700-800 ani, poate depăși 50-60 metri înălțime, cu diametrul trunchiului de până la doi metri. Preferă locurile cu umbră, cu climat răcoros și este mai rezistent la vânt decât molidul.
Bradul alb a atras atenția asupra arborilor seculari din zona Cheile Bicazului, care urmează să fie identificați, și pritejați în mod special.
Citeste si: Cheile Bicazului, o zona unica
Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș are o suprafață de 6.800 de hectare, dispunând de bogății naturale și peisagistice deosebite, precum Lacu Roșu, Cheile Bicazului, Hășmașu Mare sau Piatra Singuratică. Tot aici au fost identificate 1.147 de plante superioare, dar și toate carnivorele mari din România, cum ar fi râsul, lupul sau ursul.
Sursa foto: pixabay.com