Spuneam undeva ca despre Cheile Nerei o să mai vorbim, pentru că povestea-i lung și tare frumoasă… Cheile Nerei sunt tărâmul cascadelor și al lacurilor naturale Cheile Nerei-Beușnița (pe numele lor oficial) reprezintă un ecosistem sălbatic, unic, fascinant și plin de neprevăzut.
Tărâmul cascadelor înseamnă Văioagă, Bigăr, Beușnița…
Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița este una dintre cele mai vizitate zone din țară. În parte acesta este efectul popularizării excepționale de acre a avut parte cascada Pigăr. dar datorită ei, toată zona a beneficiat de un plus de faimă. Locurilor d eo frumusețe ireală li s-a dus vestea și în felul acesta, statisticile arată că aici vin în medie 18.000 de turiști/an, dintre care 20 la sută sunt de peste hotare. În 2015 cifrele vor ajunge undeva la pragul de 25.000 de turiști.
Cascade și lacuri
Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița este o arie protejată care are ca scop protecția ecosistemelor. Începând cu anul 1943, s-a început protecția pădurii din Valea Beușnița și Nera, obiectivul peisagistic principal fiind cascadele Beușnița. În anul 1973, s-a instituit regimul de protecție asupra versanților împăduriți ai dealului Rol, iar în 1982 au fost create alte trei zone protejate în care nu se întreprind lucrări silvice. După revoluție, în anul 1990, pentru prima dată se configurează Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, urmând ca, abia în anul 2004, să se întemeieze și Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița.
Frumusețea sălbatică a Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița, care se întinde pe aproape 37.000 de hectare în Banatului Montan este simbioza și întrepătrunderea între pădurile, apele, câmpiile și dealurile zonei. Cheile Nerei-Beușnița sunt situate în sud-vestul României, în județul Caraș-Severin. Străbătând Parcul, râul Nera sapă în calcare jurasice cele mai lungi chei din România, care se întind pe aproape 23 de kilometri. Și nu sunt doar cele mai lungi ci și unele incredibil de frumoase. Și nu-i exclus să fie unele dintre cele mai frumoase chei din această parte de lume, dacă cineva s-ar încumeta să facă o clasificare a frumuseților naturale… fără părtinire.
Legenda Lacului Pchiul Bei
Nu mai departe de zona muntoasă, Lacul Ochiu Bei, cu luciul său de cleștar, aduce la viață povești demult apuse. Legenda spune că un nobil otoman (bei) tânăr și frumos ajuns pe aceste meleaguri s-a îndrăgostit de o mândră ciobăniță. Tatăl lui, împotrivindu-se iubirii lor, hotărăște moartea fetei. Găsindu-și iubita înjunghiată, beiul se sinucide înfigându-și hangerul în inimă. De aici și povestea că lacrimile sale au format lacul ce-i poartă numele, în timp ce apele spumoase ale Cascadei Beușnița ar reprezenta voalul de mireasă al păstoriței.
Pădurile virgine de fag
Un alt detaliu care sporește valoarea și și unicitatea Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița sunt pădurile seculare și virgine de fag, unice în Europa. Locul este ecosistemul pentru numeroaselor specii protejate de nevertebrate, care depind pentru dezvoltarea lor de arbori bătrâni și cantități însemnate de lemn mort.
Lacul Dracului și cele peste 1000 de specii de flori rupte din Rai
Originalitatea locului este sporită (deși nu mai era nevoie, pentru că oricum Dumnezeu le-a adunat pe toate la un loc, aici) și de Lacul Dracului, un fenomen unic în țară, format prin surparea tavanului unei peșteri. Ochiul de apă albastru turcoaz are o adâncime de 12 metri, iar nuanțele sale lucitoare se schimbă în funcție de iluminarea produsă în diferite momente ale zilei.
Bazinul Nerei prezintă o bogăție floristică încă din cele mai vechi timpuri, însă o cercetare amănunțită este prezentată abia în anul 1968 de L. Schrot, în teza sa de doctorat. În urma acestor cercetări, s-au identificat 1.086 de specii de plante superioare aparținând unui număr de 98 de familii.
Trasee și infrastructură de acces
În zonă infrastructura rutieră este extrem de slabă, iar acolo unde există drumuri acestea sunt foarte proaste. Cap compas sunt localitățile Potoc și Sasca Montană. (click pe hartă pentru o imagine mărită)
Parcul Național Cheile Nerei – Beușnita este situat în sud-vestul României, în județul Caraș Severin, zona sudica a Munților Aninei, parte din Munții Banatului, grup al Carpaților Occidentali. Unitatile administrativ-teritoriale care fac parte din parc sunt: Anina, Bozovici, Lăpușnicu Mare, Sopotul Nou, Cărbunari, Sasca Montană, Ciclova Româna, Oravița. Localitatile situate la extremitatile parcului sunt Anina, la nord, Stancilova, la sud, Lăpușnicu Mare la est și, la vest, Ilidia.
Coordonatele geografice în zonă sunt 44º 45′ latitudine nordica și 21º 53′ longitudine estica. (click pe hartă pentru imaginea mărită)
Singurul drum național care ajunge în vecinătatea parcului este DN 58, Caransebeș-Reșița-Anina.
Orașul Caransebeș se află pe E 94 (DN 6) între Timișoara și Drobeta Turnu Severin, iar în Reșița se poate ajunge și din Timișoara pe DN 58 B, 120 km, sau dinspre Craiova, pe ruta București – Pitești – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Orșova – Lăpușnicel – Bozovici – Oravița – Sasca Montană.
Puncte de acces în Parc: Oravița, Sască Montană, Sopotu Nou, Cărbunari, Bozovici și Anina, iar șoselele de acces la parc sunt DN 58, drum asfaltat, Caransebeș-Reșița-Anina, 84 km și DN 57 B, drum asfaltat, Băile Herculane-Bozovici-Anina-Oravița. Drumurile conduc până în vecinătatea parcului și pătrund în interiorul acestuia. Parcul poate fi vizitat pe jos pe traseele turistice sau pe bicicletă pe trasee cicloturistice.
Există și acces pe calea ferată
Prin intermediul CFR-ului se poate ajunge în Reșița dinspre Caransebeș sau Timișoara, iar de aici mai departe va puteți folosi de autobuze. Din Timișoara se poate ajunge în Oravița și Anina, cu schimbare în Berzovia. Deși efortul de a ajunge la Anina este mare, datorită schimbării a trei trenuri personale, merită să parcurgeți cu trenul tronsonul Oravița-Anina care străbate Cheile Garlistei, peisajul fiind spectaculos cu mult mai mult decât ceea ce se vede pe traseul rutier.
Ce poți vedea
Printre obiectivele de rezonanță ce merită admirate se află: Râul Nera (cu o lungime de 131 km), lacurile naturale Lacul Dracului și Ochiul Beiului, mănăstirea Călugăra sau Cascada Bigăr.
Cheile sălbatice ale zonei, cele mai lungi din țară, cu toate fenomenele carstice posibile (lapiezuri, doline, văi seci, văi oarbe, peșteri, izbucuri). Peisajul cheilor este dominat de pereți abrupți surplombați pe alocuri, la baza cărora Nera a creat numeroase meandre încătușate, marmite de eroziune și sectoare de tunele și praguri de acces săpate de om. Altitudinea zonei variază între 160 și 1.160 de metri.
În tăcerea naturii, Lacul Dracului clipocește pe cei 700 de metri pătrați ai săi, iar speciile de pești și moluște își duc traiul în adâncimile sale ce ajung până la 12 metri. La rândul său, un alt lac natural, Ochiul Beiului, se dezvăluie în toată splendoarea sa pe aproximativ 284 metri pătrați. Nu mai departe de Valea Miniș, pe DN 57B, în dreptul paralelei 45, se află izvorul Bigăr, cu debit permanent, ce izvorăște de la poalele unei stâncării de lângă peștera cu același nume.
Și povestea continuă…
Sursa foto: wikipedia.org
