http://www.easylight.ro/

Locul unde poti afla informatii utile despre traseele din munti, poti descoperi fauna, vegetatia si, nu in ultimul rand, comorile ascunse ale Romaniei.

Vârful Omu și câteva amănunte pe care nu le știai

Carpatii Meridionali Masivul Bucegi

Masivul Bucegi se află la extremitatea estică a Carpaților Meridionali, desfășurându-se între Valea Prahovei la est și culoarul Branului și Valea Ialomiței la vest. Masivul Bucegi, cea mai cunoscută zonă montană din România din punct de vedere turistic, are cu o suprafață de circa 300 kilometri pătrați și face legătura segmentului rectiliniu al Meridionalilor cu zona de curbură a Carpaților.

varful omu

Masivul Bucegi și Vârful Omu

Masivul Bucegi este o cetate naturală prin complexitatea structurală și morfologică, cu vârfuri care depășesc 2500 de metri, abrupturi aproape verticale, masivitate și priveliști de o diversitate fără egal. E greu să lauzi Bucegii, pentru că sunt unici, sunt impresionanți, sunt spectaculoși, dar cunoscuți și călcați în picioare de toată lumea. Cu toate acestea cei care se bucură de frumusețile și liniștea lor, de celebra energie a vârfurilor, cei care pleacă urechea la tainele din străfundurile Bucegilor, sau care cred că, în Bucegi, este un fel de buric al univesului, știu prea puține despre realitățile din Bucegi.

Citeste si: Cei 14 uriași din România

De exemplu Vârful Omu, locul care ne-a făcut alpiniști pe toți, pentru că nu-i român care să nu fi calcat măcar o dată în jurul Sfinxului și al Babelor, are o înălțime incertă. Nu pentru că lucrează pitici din măruntaile pământului, ci pentru că modul de măsurare este diferit pentru unii și pentru alții. Oficial Vârful Omu are 2.505 metri și este cel mai înalt vârf din Munții Bucegi. Există însă unii care socotesc și înălțimea bolovanului din vârf ceea ce ar duce înălțimea vârfului la 2.514 metri. Diferența nu pare foarte mare, dar cei câțiva metri în plus, în clasamentul celor mai înalte vârfuri din România, ar muta Vârful Omu de pe locul 11, cel oficial, pe locul șase.

vârful omu (3)

Masivul Bucegi și Vârful Omu

Se spune că de pe Vârful Omu se vede Dunărea și Marea Neagră în zilele foarte senine. În realitate Marea Neagră nu se poate vedea nici de pe Omu, nici de pe Ceahlău, nici ziua, nici noaptea, nici măcar în zilele foarte senine și asta pentru că Pământul e rotund, iar Marea Neagră este sub linia orizontului chiar și de pe Vârfu Omu. În schimb, în zilele senine și limpezi (mai ales după furtuni, sau în zilele foarte geroase), Munții Bucegi se pot vedea din București. Vârful Omu este vizibil de pe creasta Pietrei Craiului, precum și de pe Valea Prahovei.

Citeste si: Trasee în Munții Parâng

Vârful Omu este locul cel mai înalt din România populat permanent. Meritul este al stației meteorologice de pe vârf, dar și al cabanei Omu, o dovada a încercării oamenilor de a înțelege natura. Lipsită de electricitate și apă, cabana este totuși o mângâiere pentru iubitorii de munte. Punct de reper, răscruce de drumuri, loc de popas, cabana Omu este la cinci-șase ore de urcuși față de Bușteni. Traseul este accesibil doar vara și este considerat de profesioniști unul din cele mai grele din masivul Bucegi, dar aducător de mari satisfacții. Drumul te ajută să te înțelegi tu pe tine, să-ți pui în ordine gândurile, să-ți limpezești sufletul și să vezi, dacă ai noroc, îngerii binefăcători care-i apără pe oamenii ce iubesc muntele.

Traseul până la cabana Omu începe cu o cale comună, pe o porțiune, cu drumurile care ajung la cabana Diham sau Poiana Izvoarelor. Ramificația se realizează în Poiana Pichetu Roșu. Denumirea Poienii provine de la fostul pichet de grăniceri, care avea acoperișul vopsit în roșu. Drumul către cel mai înalt vârf din Bucegi ocolește Vârful Gâlma Mare, ceea ce face să nu se simtă dificultatea unei diferențe de nivel de 1620 metri (de la Bușteni până pe vârful Omu). Traseul devine din ce în ce mai greu de la fosta vale glaciară, cunoscută sub denumirea de Valea Cerbului. Se urcă în paralel față de Colții Morarului, cele patru degetele de piatră care par să sfideze orice lege a naturii. În partea stângă, se poate admira Despicătura Caprelor, un perete stâncos tăiat parcă în jumătate. Drumul pendulează de o parte și de alta a văii. Muntele este un foarte bun magician: deși pare că aproape ajungi la punctul final al traseului, mai ai de urcat ore întregi. Ultima porțiune a drumului este și cea mai anevoioasă, deoarece, pe lângă oboseala care se acumulează, drumul șerpuiește pentru a evita urcarea pieptiș, mult prea dificilă și periculoasă. Dar finalul este apoteotic și merită fiecare respirație și fiecare gram de transpirație!

vârful Omu

Cabana Omu

Cabana Omu, din Vârful Omu nu a fost mereu cea care este acum, acolo. Prima construcție a fost ridicată în 1888 de către Siebenburgischer Karpaten Verein. Inaugurarea a avut loc la 2 septembrie, iar cabană a fost cunoscută sub numele de ”€œCasa de piatră de la vârful Omul”. În anul 1900 este construită o a două cabană, din lemn, de către Societatea Carpatină Sinaia. Cele două construcții funcționează o perioadă simultan, iar în octombrie 1911 cabană de lemn este distrusă de un incendiu. Anul următor, în 1912, Societatea Carpatină Sinaia hotărăște refacerea cabanei dar acțiunea rămâne doar un proiect. Cabana Omu, din piatră pare că a fost una din primele construcții de acest gen din Carpați.

Citeste si: Parcurile Naționale ale României. Scurtă trecere în revistă

Puțin din cei care urcă pe Vârful Omu ca pe un altfel de bulevard, știu că acesta nu este singurul vârf de munte cu acest nume din România. Există un al doilea Vârf Omu, dar în Munții Suhard din nordul Carpaților Orientali, cu altitudinea de 1.932 metri. Vârful Omu din Carpații Orientali este cel mai înalt pisc al Munților Suhard, grupă montană ce aparține Carpaților Maramureșului și ai Bucovinei, care la rândul lor fac parte din cele 52 de grupe montane ale lanțului muntos ai Orientalilor.

Și mai puțini sunt cei care știu că Vârful Omu are un frate geaman cu doar doi metri mai mic de cât el. Vârful Bucura (cunoscut și sub denumirea de Vârful Bucura Dumbravă sau Vârful Ocolit) este al doilea vârf ca înălțime din masivul Bucegi cu 2503 m. Se găsește la mică distanță de vârful Omu și Cabana Omu. Deși este printre puținele vârfuri din România ce depașesc înălțimea de 2500 m, este mai puțin cunoscut, “eclipsat” probabil de mult mai celebrul său vecin, vârful Omu.

Sursa foto: pixabay.com

Comentarii

comentarii