Vârful Bucura (căruia i se mai spune și Vârful Bucura Dumbravă sau Vârful Ocolit) este al doilea vârf ca înălțime din masivul Bucegi. Are 2503 metri și este la foarte mică distanță de Vârful Omu și Cabana Omu, a căror celebritate ăș eclipsează. Deși este unul dintre vârfurile care depașesc 2500 de metri Vârful Bucura ăși merită din pin numele de Vârful Ocolit. Dar poveste a nu s etermină aici, Vârful Bucura, poartă numele unei femei admirabile a cărei viață a fost dedicată munților României și Bucegilor, în special.

Citeste si: Lacul Bucura, marele lac glaciar din Retezat

Bucura Dumbravă, pe numele real Fany Seculici s-a născut în 28 decembrie 1868 la Bratislava. A învățat să vorbească și să scrie în limba germană, care a fost limba sa maternă. Din cauze sociale și politice familia sa a venit la București 1873. Faby avea cinci ani și nu știa o boabă de limba română, dar avea să fie unul dintre cei care au scris în limba română și au deschis drumuri acolo unde alții nu călcaseră înainte sa.

Bucura_Dumbravă

Fany Seculici a început școala la Sinaia și apoi a revenit la București. Pe când se afla într-o vacanță la Sinaia, tânăra de 14 ani i-a citit câteva poezii proprii în limba germană reginei Elisabeta a României. Regina a fost impresionată, a lăudat-o și a luat-o sub protecția sa. Regina a invitat-o de mai multe ori la Castelul Peleș și a sprijinit-o din punct de vedere material. Regina, Carmen Sylva sub pseudonimul literar s-a preocupat de educația fetiței. Așa se face că aceasta a învățat într-un pension german din București, unde a studiat temeinic limba română. Regina este cea care îi deschide gustul pentru drumeție și ctot ea o învață pe fată să vadă frumusețile fără seamăn ale Bucegilor. Pentru Fany Seculici nu a fost greu să se îndrăgostească de culmile munților, iar dragostea sa a ținut până la moarte și chiar dincolo.

Citeste si: Cei 14 uriași din România

Sub influența lui Carmen Sylva, Fany devine interesată de natura României, de literatura și folclorul românesc. Iar undeva după 30 de ani, Fani a început să întoarcă celor din jur ceea ce primise. În 1905,  a înființat societatea „Chindia”, care își propunea să cultive gustul pentru jocurile naționale și portul popular. Societatea a funcționat până la primul război mondial.

Adoptă pseudonimul Bucura Dumbravă – se spune cu ajutorul și sfatul Reginei, și scrie romane istorice, concepând o trilogie intitulată “Spărgătorul de valuri”. Din aceasta au apărut două romane scrise în limba germană: „Der Haiduck” (Regensburg, 1908) – o carte despre haiducul Iancu Jianu, tradusă în limba română de Teodor Nica sub titlul “Haiducul”; „Der Pandur” (Regensburg, 1912) – o carte despre Tudor Vladimirescu, tradusă în același an de Elisa Brătianu cu o precuvântare de Carmen Sylva. Fany Seculici dispare și rămâne la lumină Bucura Dumbravă. Își traduce singură în limba română romanele, iar pe cel de al treilea, în care evoca figura lui Gheorghe Lazăr, îl scrie direct în limba română (unii susțin că este tot o traducere, dar un manuscris în limba germană nu a fost niciodată găsit).

Pasionată de munte, îndrăgostită de Bucegi, Sinaia este locul sufletului ei. Învață pe de rost cărările și culmile din Bucegi, din Parâng, Retezat și din Făgăraș, și face lungi călătorii în munții României. În lunile de toamnă și de iarnă studia colecția de manuscrise a Academiei Române. În anul 1921, împreună cu geograful Mihai Haret, scriitorul Emanoil Bucuța și alți prieteni, a înființat „Hanul Drumeților”.

Hanul Drumeților – o poveste în sine

Hanul Drumeților a fost o asociație de turism din România înființată la data de 15.03.1921. Printre membrii fondatori s-au fost numărat Bucura Dumbravă, Ioan Bianu, Mihai Haret, Emanoil Bucuță, Mircea Nenițescu. În actul constitutiv se precizeaza că Hanul Drumeților este o „Societate de turism și pentru protecția naturii, anonimă pe acțiuni, necomercială și cu scopuri exclusiv științifice-culturale-sportive”.

1280px-V_Ocolit_01Hanul Drumeților a avut contribuții importante la dezvoltarea turismului montan de la noi. În anul 1922 asociația efectua lucrări de reparații la poteca pe valea Jepilor în colaborare cu secția București a S.K.V., în septembrie 1923 se dă parțial în folosință construirea Hanului Peștera, iar inaugurarea definitivă are loc la 29 iunie 1925.

La 27 ianuarie 1924 s-a înființat la Sinaia, Secția Alpină a Bucegilor a Hanului Drumeților, activitatea desfășurându-se asupra zonei din Masivul Bucegi și Gârbova până în Valea Doftanei în jurul localităților Comarnic, Secăria, Teșila, Sinaia, Poiana Țapului, Bușteni, Azuga și Predeal.

În anul 1925 se termină realizarea elementelor la „Casa Omul” (actuala Cabana Omu) numită la început „Casa Zorilor”, lucrare care este preluată în același an de Turing Clubul României.

Numărul membrilor Hanului Drumeților a ajuns la 1093 în anul 1924 și 1320 la 10 iunie 1925, anul dizolvării asociației.

Hanul Drumeților a publicat trei cărți, toate în cursul anului 1924: Cartea Munților de Bucura Dumbravă, Peștera Ialomiței și Casa Peștera de Mihai Haret și Castelul Peleș de Mihai Haret.

În vara șui 1925 Societatea Hanul Drumeților fuzionează cu Turing Clubul României.

Cartea munților

Sub influența drumețiilor montane, Bucura Dumbravă scrie, în limba română, „Cartea munților” (publicată în primă ediție la București, în 1920), care este un amestec poetic de îndrumări pentru organizarea și efectuarea de drumeții și de note de călătorie. Această carte a fost scrisă la îndemnul lui Emanoil Bucuța. Această carte a fost denumită de Perpessicius un „adevărat vademecum al drumețiilor”. În cel de-al doilea anuar al Bucegilor publicat în 1927, Emanoil Bucuța caracteriza astfel această carte: „Cartea munților e cea mai frumoasă floare sădită în grădina literaturii românești, pe care Bucura a adus-o din drumuri de treizeci de ani. Cu ea, scriitoarea ne însoțește de acum neîntrerupt și va mai însoți multe rânduri de oameni, după noi, atât în cățărările pe piatră, cât și în citirile din ceasurile de odihnă”.

În ultimii ani de viață a publicat culegerea „Ceasuri sfinte”, apoi a tradus cartea „La picioarele învățătorului” (1924) a lui Krishnamurti. În anul 1925 a înființat loja teozofică din România, pe care a condus-o până la moarte. A fost de asemenea membră a lojei masonice „Steaua Orientului”. S-a îmbolnăvit de malarie pe vaporul cu care se întorcea din India, unde participase la un congres de teosofie și îl cunoscuse pe Krishnamurti, și a murit în ianuarie 1926 într-un spital din Port Said. Înainte de a muri, a spus îngrijitoarelor ei că numai vederea munților ar mai putea-o însănătoși.

În anul 1927, a părut lucrarea postumă „Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori” (București, 1927). După pseudonimul ei a fost denumit vârful Ocolit (vârful Bucura Dumbravă) din Munții Bucegi.

Comentarii

comentarii

1 Comment

Comments are now closed for this post.