http://www.easylight.ro/

Locul unde poti afla informatii utile despre traseele din munti, poti descoperi fauna, vegetatia si, nu in ultimul rand, comorile ascunse ale Romaniei.

Ciorbă de pătrunjel. Rețete tradiționale românești

BLOG Rețete la ... altitudine înaltă

Ciorba de pătrunjel este un fel de mâncare aproape tradițional în Munții Rodnei, ingredientul secret, alături de pătrunjel fiind cimbrișorul de câmp, ce crește atât pe dealuri, cât și pe pășunile alpine.

Bucătăria tradițională românească nu este cea din restaurante unde se mănâncă sarmale și mititei, și nici în locurile unde cu emfază se consumă preparate tradiționale românești, în fapt împrumutate sau adaptate după bucătărie turcă sau grecească. Cu toate acestea există preparate tradiționale, excepțional de bune, pe care le omitem, le ignoram și nu le popularizam. Din lista preparatelor speciale, pur romanești fac parte fragi cu smântână și mămăligă, zamă sau supă de răzălăi, tocana a la Gorj, fiertura cu mămăliga și carne de oaie, dar și ciorba de pătrunjel.

Vezi toată colecția de RETETE la ALTITUDINE ÎNALTĂ

Ciorbă de pătrunjel

Pentru a prepara ciorba ai nevoie de o ceapa mare, galbenă, ulei, 10-15 fire de cimbrișor de câmp, trei radacini de pătrunjel și un snop mare de pătrunjel, cât vreo trei-patru legături mari. Mai ai nevoie de o poală de mere de vara, verzi, zemoase și dulci acrișoare, smântână, sare și piper negru proaspăt măcinat și un cătel, doi de usturoi.

Cum se face ciorba de pătrunjel ca în Munții Rodnei?

Se încălzește uleiul într-o cratiță mare și se adaugă ceapa și usturoiul marunțit. Se amestecă la foc mic mediu, până când ceapa se înmoaie. Se pune rădăcina de pătrunjel, tocată marunt sau dată prin răzătoare, apoi, după vreo alte zece minte, merele rase. Se pun vreo trei cani cu apă și se fierb toate timp de 15-20 minute, până când merele și pătrunjelul se înmoaie. Se trece totul prin sită iar legumele se strivesc și se trec prin sita cu dosul unei linguri de lemn. Se poate folosi și un blender. Se condimentează după gust cu sare și piper. Pune totul din nou pe foc, adaugă, dacă-i prea groasă, apă și pune, când clocotește, cimbrișorul de câmp și pătrunjelul tocate mărunt. Se lasă să fiarba câteva minute și se dă deoparte. Lasă ciorba de pătrunjel să stea liniștită vreo 30 de minute, apoi se poate adauga smântana.

Ciorba se servește fierbinte, cu pâine de casă sau mămăligă rece. Prin unele locuri se pune în ciorba de pătrunjel un ou, două, fierte tari și tăiate în bucățele. Eu așa m-am bucurat de gust și aromă, cu mămăligă rece și ouă tari puse în zeamă.

Comentarii

comentarii