http://www.easylight.ro/

Locul unde poti afla informatii utile despre traseele din munti, poti descoperi fauna, vegetatia si, nu in ultimul rand, comorile ascunse ale Romaniei.

“Drum verde” prin Maramureș

BLOG Carpatii Orientali Evenimente

Asociația Eco Logic a lansat primul proiect care susține practicarea turismului pe bicicletă în zona rurală Mara, Cosău, Creasta Cocoșului din Munții Gutâi, destinații turistice mai puțin cunoscute, însă pline de farmec prin natura peisajului. Proiectul asociației a beneficiat de o finanțare în sumă de 67.420 de euro, în cadrul Fondului ONG din România.

”drum verde” (1)Teritoriul geografic delimitat de văile râurilor Mara, Cosău și Rezervația Creasta Cocoșului, a dobândit statutul de destinație eco-turistică, una dintre primele două destinații de acest fel recunoscute în România. Un statut odată dobândit trebuie să fie întreținut, dezvoltat, conservat, Munții Gutâi și satele învecinate fiind locul potrivit pentru turismul durabil, verde și nepoluant.

Anual se observă o creștere substanțială a numărului de turiști care doresc să cunoască natura într-un mod mult mai accesibil folosind diverse mijloace de transport printre care se află și bicicleta, motiv pentru care  proiectul ”Drum verde” vine tocmai în întâmpinarea acestui gen de turism.

Vezi mai jos harta munților Gutâi – click pe hartă pentru o imagine mărită.

Munții Gutâi sunt o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Ei constituie primul segment al lanțului eruptiv neogen Vihorlat-Gutâi-Harghita, dezvoltat aproape integral pe teritoriul României.

Sunt situați în nord-vestul Carpaților Orientali, în cadrul lanțului munților vulcanici, între Depresiunea Maramureș la nord, Munții Țibleș și Depresiunea Lăpuș la est, Depresiunea Copalnic la sud și Depresiunea Baia Mare la vest-nord-vest. La poalele lor este situat orașul Baia Mare. Masivul Gutâi este acoperit cu păduri de foioase și conifere, iar în partea superioară de pășuni. Este traversat de șoseaua Sighetu Marmației – Baia Mare, care se desfășoară peste Pasul Gutâi situat în vestul Munților Gutâi la 987 metri altitudine, respectiv de șoseaua Sighetu Marmației – Ocna Șugatag – Cavnic, peste Pasul Strâmbului.

 

Gutii bunPână la jumătatea anului viitor vor fi marcate traseele turistice, vor fi create puncte de închiriere a bicicletelor, pensiunile urmând a fi dotate cu echipament specific cicloturismului, suporturi de parcare de biciclete, materiale de promovare tipărite și aplicații pentru telefoane mobile cu hartă pentru obiective turistice. Proiectul a fost prezentat în cadrul unui seminar proprietarilor de pensiuni rurale, primăriilor, agențiilor de turism și asociații care activează în turism.

”drum verde” (3)Recent, primăria din localitatea Ocna Șugtag și Prefectura Maramureș au lansat demersuri spre Guvern și Ministerul Economiei în a sista construcția unor micro-hidrocentrale pe cursul de apă Mara, zonă inclusă în proiectul cicloturistic ”Drum verde” inițiat de asociația Eco Logic.

Sursa foto: pixabay.com

Comentarii

comentarii