“Dacă nu știți și n-ați văzut, să vă spun eu că acolo și-a așternut necuratul cazanele cu smoală clocotită, pe sub pământ gâlgâie și fierbe glodul noroios, mai rece decât gheața, mai negru decât ceața; apoi pe guri căscate, prin tot ocolul acelei văi, fără de scursoare, țâșnește tina în sus când de-o șchioapă, când de un stânjen, și, mai mult, la fiecare gură împrejur, s-a durat mușuroi și bale cătrănite, pe care ucigă-l toaca le scuipă. Din văgăune se scurg năclăite, de-a lungul masivelor, se adună în nămol, se usucă de vânt, se crapă de soare și jilava pe care nu se prinde, Doamne-ferește, nici troscot, nici ciulini”, descrie Vulcanii Noroioși scriitorul Alexandru Odobescu în Pseudokinegetikos, iar descrierea este perfectă.
De la Buzău spre comuna Berca, şoseaua se întinde printre sate şi dealuri pe lângă Carcații de Curbură spre Pâclele Mici, apoi spre Pâclele Mari. Cu mașina drumul este de doar douăzeci de minute, dar drumul este perfect și pentru bicicletă, care fac excursia mai lungă, mai frumoasă și mai adevărată.
Te oprelti într-oparcare cu plată, de unde se vede o inscripţie albă uriaşă iese din ierburile arse de soare: „VULCANII NOROIOŞI”. Poteca pavată trece mai întâi pe sub o poartă zveltă din lemn, de care stau agăţate litere de-o şchioapă, apoi urcă panta lungă de 500 de metri până la Pâclele Mici. În paşii mărunţi şi în adierile plăcute de vânt, efortul se uită. Iar când primele fâşii de pământ uscat şi galben înlocuiesc covorul de iarbă şi flori, vei şti că ai ajuns.
Între câteva culmi domoale şi întrerupând linia verde a peisajului, un platou larg s-a priponit straşnic de bine. Din el răsar cocoaşe galbene şi conuri albe iar din când în când, platoşe argintii se întind peste adânciturile solului arid, ca şi cum ar vrea să le acopere goliciunea. Privite de la uşoară depărtare, ondulările acestea deschise la culoare seamănă, în timp de caniculă şi secetă, cu nişte dune din deşert. Sau dau impresia unui peisaj selenar, cum spun majoritatea celor care au trecut pe aici şi le-au studiat. Cu toate acestea, Pâclele Mici înşeală ochiul, fiindcă sub crusta vremelnică, gâlgâiturile noroioase anunţă mlaştina neadormită. Pe timp de ploaie, solul se înmoaie, iar smârcurile iau locul pământului uscat.
Vulcanii noroioși din Buzău, nu-s singurii din țară, dar suprafața lor de între Berca şi Arbănaşi, Pâclele Mari – pe 15 hectare, Pâclele Mici pe 10 hectare îi fac demni de renume. În afară de vulcanii noroioşi din Subcarpaţii Buzăului, mai există alte peste 60 de locaţii în Depresiunea Transilvaniei unde aceste fenomene se întâlnesc, dar la scară mult redusă.
Cea mai mare concentraţie de vulcani noroioşi (peste 400) se găseşte în Azerbaijan şi în zona Mării Caspice, iar cel mai mare vulcan noroios se numeşte Lusi şi a erupt prima dată în 2006 în estul Insulei Java din Indonezia. În alte 40 de zone terestre şi 20 de zone aflate în mări şi oceane mai sunt astfel de pâcle active.
Vulcanii noroioşi din Buzău formează un peisaj dinamic și poţi sta ore în şir pentru a le urmări ţâşniturile, bolboroselile, bulele şi torentele molatice. De la mii de kilometri sub pământ, gazele naturale îşi caută drum spre suprafaţă, sub o presiune crescândă, iar în partea finală a drumului lor, ele antrenează ape freatice, marne (calcarele argiloase) dizolvate şi argilă, aruncându-le în afară sub formă de noroi lichid.
Pâclele Mari sunt în zona comunei Scorţoasa. Ajungi cu maşina la ele în câteva minute şi parchezi la câţiva zeci de metri de un hotel şi la câţiva metri de platoul vulcanilor noroioşi. Printre ei două plante halofile (care cresc în mediu sărat), Nitraria Schoberi şi Obione Verrucifera, ce au adăugat valoare biologică spaţiului ocupat de aceste formaţiuni geologice speciale.
În zona Berca se află trei grupuri distincte de vulcani noroioși: vulcanii noroioși din sudul anticlinalului, așezați la 100 de metri est de sat, vulcanii noroioși din nordul satului Pâcle, cunoscută sub numele de Pâclele Mici, așezați pe platoul din sudul dealului Pâclele, la limita dintre comunele Berca și Scorțoasa, și al treilea grup, vulcanii noroioși din sudul satului Beciu, comuna Scorțoasa, cunoscuți sub numele de Pâclele Mari. Pe platoul vulcanilor noroioși, structura exterioară este formată din argile și marne care conțin o mare cantitate de săruri. Platourile sunt presărate cu conuri deschise și cratere ale căror dimensiuni variază de la câțiva centimetri la câțiva metri. Marginile platourilor au pante ușor înclinate, datorită acțiunii de eroziune a apelor de șiroire în noroiul vulcanic care dau naștere la ogașe de până la șapte metri adâncime. Pe platoul Pâclele Mici, vulcanii principali nu prezintă conuri în relief. Cu toate acestea, ei au cratere cu dimensiuni ce variază între doi și cinci metri. Tot pe acest platou există o seamă de cratere secundare de dimensiuni mici, ce formează conuri pe măsură. În timpul precipitațiilor abundente, erupția vulcanilor de aici crește, dând naștere la torenți de noroi, care alunecă spre partea sudică, în special.
Platourile Vulcanilor Noroioși oferă și alte surprize, în special pentru botaniști. La marginea câmpurilor de noroi cresc plante halofile interesante. Aici se dezvoltă endemic doi arbuști, declarați monumente ale naturii: gardurarița (Nitraria schoberri) și cătina țepoasă (Obione verrucifera). Fauna acestui loc înregistrează, la rândul ei, prezența a două specii rare: scorpionul și termita. Deosebit de importantă din punct de vedere geologic și botanic, Rezervația naturală a Vulcanilor Noroioși posedă un deosebit potențial turistic, datorită unicității sale, o manifestare geologică asemănătoare mai întâlnindu-se în Georgia, în apropiere de Baku.
Localnicii au denumit acest fenomen geologic, destul de rar, în mai multe feluri: fierbători, pâcle sau salze. Rezervația mixtă, geologică și botanică, Vulcanii Noroioși este împărțită între două comune: Berca și Scorțoasa.
Sursa foto: facebook.com/
