“A se citi cu rabdare alaturi de un pahar de un vin amarui, negru. Nu este un raport de tura sunt doar ganduri mai mult sau mai putin personale”.
“Inchid PC ul……ma uit pe geam…..undeva in oras sunt niste unii care invata noptile ..niste altii care fac dragoste ca nebunii, unii care dorm demult dusi..fiecare cu treaba lui. O sa inchid ochii si o sa ma visez pe o pajiste verde, la munte, cu padurea alaturi fosnind si raul susurand bland, a pace.”
Ma hotarasc sa vin in tura foarte tarziu, chiar in dimineata plecarii. Am ezitat mult iar sfetnicul bun imi spune sa merg in Malaesti. Astept cu oarecare teama intalnirea cu partenerii de drum, date fiind experientele neplacute petrecute in urma cu cativa ani, care m-au facut sa evit turele organizate pe acest site. Prietenii mei Cristi si Blondu pleaca spre Moldoveanu, o tinta pe care ne doream mult sa o atingem iarna. Le urez succes dar mi se strange inima… mergem de mult impreuna si acum ii abandonez pentru o mana de necunoscuti. Ma simt ca si cum le-as fi tradat asteptarile.
Masina in care aveam loc ma preia, o domnisoara blonda proaspat trezita din somn, arunca un hello neutru. Vlad, soferul, este mult mai prietenos. Liniste si rock greu, bun, blonda din stanga se reintoarce in lumea viselor. Nu stiu cum poate sa doarma…. Incerc sa leg o conversatie, ii servesc pe oameni cu bomboane cu rom dar de emotie :p uit sa ridic capacul cutiei. Blonda ma taxeaza si incep sa ma gandesc ca ar merita o bulgareala zdravana cand ajungem la zapada. Poate se trezeste! Ajungem in cele din urma la Predeal, ne intalnim si cu ceilalti colegi si plecam pe traseu.
Incerc sa leg conversatii, lumea se dezmorteste si e din ce in ce mai bine. Chiar daca multi dintre noi nu ne cunosteam voia buna ne cuprinde pe toti si ma simt in sfarsit mai relaxat. Blonda (Dana) devine si ea foarte prietenoasa. Asa mai merge! Vremea e faina pentru urcat, nici foarte frig nici flescaraie, zapada numai atat cat sa iti inmoi bocancii in ea. Pe drum reusesc sa ii cunosc pe toti dar ca de obicei sunt deficitar la capitolul memorarea numelor. Imi dau seama ca mai sunt 2 Mihai deci inevitabil raspund la fiecare apelare a numelui meu :)Intre timp incepe sa ninga si ma gandesc stresat la cei 2 plecati pe Moldoveanu. Ii stiam un pic aventurosi si imi este teama sa nu li se intample ceva.
Urc lejer mai mult prin preajma Alinei, la a carei sarbatoare venisem. Vorbeam cu ea de aproape un an dar inca nu apucasem sa ne cunoastem. Cu certitudine spiritul ironic care imi starnise curiozitatea nu o paraseste nici dupa ce trecem de cabana Diham iar vantul si ninsoarea se intetesc. Comenteaza ceva despre kilogramele mele in plus dar ma fac ca nu aud.
Constat ca mi-am uitat caciula si gluga de la jacheta dar din fericire cagula este suficient de buna. Pana la cabana ninge din ce in ce mai tare si imi place la nebunie. Iarna imi este favorita si ma simt in elementul meu. Din pacate nu puteam vedea nimic din creasta Bucsoiului sau Acele Morarului. Pe drum constat ca am inceput sa uit traseele prin Bucegi si ma gandesc serios ca am cam ocolit acest munte in ultima vreme, oarecum pe nedrept, din cauze mai mult sau mai putin subiective.
La cabana, aglomeratie, nu prea imi place dar sunt montaniarzi adevarati, majoritatea cu respectul muntelui si a celor care il cutreiera. Din pacate pentru gusturile mele bucatarul nu este foarte iscusit, dupa ce gust din ciorba de perisoare o recomand celorlalti pe cea de fasole. Nu avea cum sa fie mai rea.Festinul incepe insa odata ce Alina scoate din ascunzisurile rucsacilor, o slaninuta, branza, ceapa si usturoi si alte bunataturi plus cateva sticle de vin (fiert afara la primus prin amabilitatea lui Mihai Taz). Asa mai merge!
Limbile se dezleaga, multi se cunosc din ture mai vechi, cei noi se integreaza repede. Se lasa seara iar afara vantul sufla in rafale, perfect sa te trezeasca dupa cele cateva beri si pahare de vin. Incercam sa scoatem fetele afara pentru a admira peisajul ^^ (bulgareala si frecus cu zapada). Ne lovim de refuzuri constante insa la un moment dat Alina si Cati dispar din sala de mese. Mihai Taz observa si Alina primeste primul cadou pe seara respectiva. Mie mi se face mila de Cati si o lasa sa fuga in cabana… mare greseala. Ceva mai tarziu sunt atacat miseleste in timp ce iesisem afara sa admir peisajul si sa vb la telefon. Primesc o sapuneala zdravana de la Alina si blonda cea “rea” din masina, norocul meu fiind cagula trasa pe fata. Fetele incearca sa fuga dar isi primesc la randul lor portia de zapada 🙂 Ce a urmat: un conflict generalizat cand ceilalti se hotarasc sa iasa afara, o nebunie frumoasa, fiecare tranteste pe fiecare, cineva ma placheaza ca la rugby, pe picioare si ma gandesc cu groaza la rezistenta fragila a genunchiului meu. Ne simtim insa prea bine pentru a pleca si bulgareala continua minute bune. Uneori mainile unora gandesc singure si ajung pe unde nu trebuie, dar nimeni nu se supara. Toata lumea e vesela, se fac multe poze, ma minunez cum de mai rezista aparatele de fotografiat. Pur si simplu ma simt bine, cum de multa vreme nu s-a mai intamplat.
Inapoi in cabana… vinul fiert e nemaipomenit dupa frigul de afara. Incercam sa incropim un grup pentru cantari dar in cele din urma ajungem in sala de mese unde lasam sa treaca timpul jucand carti si ascultand cantecele altora.
Dolce far niente… Simt cum apasatorul stres al ultimilor ani, jobul, stupidul accident care mi-a distrus genunchiul, creditele, proiectele de viitor…. toate par a fi atat de departe. Ma simt bine, surprinzator de bine pentru o tura cu oameni pe care nu ii cunoasteam in urma cu cateva ore.
Surprind uneori privirea unei persoane dragi si mă gândesc că avem cu toţii nevoie de un soi sau altul de fericire constantă. Care să nu depindă de bani si de joburi si de cat de mare si frumoasa e casa in care stai, sau de cat e de interesanta fatuca pe care o s-o cunosti diseara. “Ceva care sa se ofere şi să se dizolve, să se deşire, să se susure” şi să se transforme în varfuri de munte sau paduri de nepatruns sau ceruri innourate. Un fel de fericire care să nu mai depindă de cuvintele inventate de oameni cu minti putine.
Ne trebuie coerenta in zambetul cuminte si sincer, in comportamentul umil si in lipsa infatuarii. Urc de ani buni pe varfuri de munte si am uitat ca cel mai important lucru aici sunt oamenii, mai buni sau mai rai, care ne ofera ori ne fura un zambet, mai cald sau crud. Ma felicit in gand pentru decizia luata, am pierdut un ramasag, un varf, dar am castigat un prieten… sau mai multi.
Urc in camera si ma simt nu stiu cum… impacat cu mine insumi… receptiv la ceea ce inseamna prietenie, lipsa de eticheta, relaxare…
Nimeresc in pat cu amicul Mishu… Ia-ma in brate!! mi-e frig! O chemare tanguitoare dar haioasa: omul n-are sac de dormit si nici o fata sa ii tina de cald. Ghinion prietene. Blonda cea “mica si rea”, rade cu pofta, in patul de deasupra. Ei nu ii este frig…..
Dimineata vine cu soare si varfuri de munte, o feerie de zapada si soare si oameni placuti. Se fac poze multe, atat de multe incat acum nu stiu ce sa aleg pentru completarea acestor ganduri.
Urcam pe Padina Crucii, mai mult in maini, gheata si zapada deasupra, pe toata poteca. Caty si Elena au probleme dar refuza cu indarjire mana de ajutor intinsa. Elena se retrage din cauza bocancilor dar Caty reuseste sa urce cu greu si fara prea mult ajutor. O admir pentru curaj si mai ales pentru hotararea de a refuza mainile intinse. O personalitate puternica si ambitioasa.
In varf… ce priveliste: munti, rapi, codri si goluri… Rasnovul si Cheile sale, Fagarasul acoperit de nori in departare… Poze sa ne ramana amintire si sa impartim si altora din bucuria noastra.
Sunt coplesit si multumesc in gand zeului munte pentru vremea frumoasa… La coborare folosim fundurile drept sanii… ne iarta cei care au urcat mai apoi pentru lustruiala data potecii… Plec de la cabana cu melancolie, un zambet luminos si o privire calda ramase in suflet. Maria sa Muntele mi-a dat si de asta data bucurie si mi-a adus aminte de unde am plecat si unde vreau sa ajung.
“Louie, i think this is the beginning of a beautiful friendship”.
