http://www.easylight.ro/

Locul unde poti afla informatii utile despre traseele din munti, poti descoperi fauna, vegetatia si, nu in ultimul rand, comorile ascunse ale Romaniei.

Traseul Bixad – Lacul Sfanta Ana

Carpatii Orientali TRASEE

Marcaj : banda albastra. Durata: 2 ore.

Deşi cea mai mare parte din timp se merge prin zone deschise, fără păduri (numai în porţiunea finala traseul intră în pădure), totuşi acest traseu este pe cit de uşor de parcurs, pe atât de interesant; el este accesibil turiştilor de toate vârstele, iar durata sa relativ redusă contribuie la sporirea numărului celor ce-l străbat.

traseu sfanta anaTraseul  Bixad – Lacul Sfanta Ana (click pe poza pentru a mari)

Pentru a ajunge la Lacul Ana pe acest traseu, se porneşte din şoseaua naţională Sf. Gheorghe Miercurea Ciuc, spre Toria, pe şoseaua ce se desparte spre est din dreptul magazinului universal din Bixad , de altfel aici este şi o tablă indicatoare de drumuri.

Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 946 m. De formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 m și o lățime maximă de 460 m, o suprafață de 19,50 ha și o adâncime maximă de 7 m. Lacul își completează apele numai din precipitații, neavând izvoare. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale. Capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează și emanațiilor mofetice prin fundul lacului și prin pereții craterului.

După 10—15 min se ajunge la Oficiul poştal Bixad, iar mai departe, pe partea stingă, se vede o cişmea. Din acest punct semnul bandă albastra poate fi văzut mergând în sus, pe strada care porneşte de aici. (Remarcăm faptul că în sat, din loc în loc se mai întâlnește şi marcajul vechi : bandă verde orizontală.) Prin câteva străzi înguste, destul de bine mar¬cate drumul iese din sat şi după ce trece câteva viroage, intră în bazinul Pinului Bixad. în locul acesta vom întâlni chiar în pârâu un izvor de apă minerala foarte feruginos şi bine acidulat, de unde se alimentează întreaga comună. Din acest loc se urcă prin câteva viroage, se ocolesc două capete de deal, apoi se merge pe un teren plat, pe drumul de care ; marcajul este vizibil din loc în loc, pe pietre. După câteva sute de metri, din dreapta vine un alt drum, paralel cu pârâul pe care vom urca de acum înainte. Pe el vom întâlni, ceva mai sus, un izvor amenajat, a cărui apă nu este însă prea rece, neputând rivaliza cu borvizul] întâlnit mai înainte. Urcuşul prin albia pârâului plină de bolovăniş este mai accentuat, apoi panta devine ceva mai lină şi drumul înaintează şerpuind uşor prin pădure. După 15—20 min ajungem în şaua de sub dealul Taţa, la cota 1 100, unde găsim o poiană, în timp ce în faţă, jos, se vede lacul. In dreapta se observă un drum care vine tot de la Bixad, dar este mai lung decât cel pe care am venit, deoarece se des-face din şoseaua spre Toria, mult mai la est de Bixad.

sfanta ana

Din poiană, drept în faţa potecii pe care am urcat, se deschide o potecă strâmtă, cu pantă destul de abruptă, care şerpuieşte prin zmeuriş şi ajunge după 15—20 min la drumul ce înconjură lacul.

Trebuie să precizăm că nici unul din drumurile amintite aici nu sunt carosabile; de altfel nici panta lor destul de accentuată nu ar permite circulaţia autovehiculelor.

După cum am observat, toate drumurile care merg spre Lacul Ana au o primă parte de urcuş, iar a doua de coborâre, deoarece lacul este situat într-o depresiune. cu o diferenţă de nivel de 150—250 m faţă de căile de acces.

Celor care vor să urce la lac le recomandăm traseul nr. 8 care porneşte din Tuşnad, urmând ca la înapoiere, să meargă pe traseul nr. 9. Distanţa dintre Bixad şi Tuşnad este de 6 km şi poate fi parcursă destul de uşor, chiar şi pe jos.

Sursa: Alexandru Vasilescu, Gurghiu Harghita, 1964
Sursa foto: wikipedia.org

 

Comentarii

comentarii