http://www.easylight.ro/

Locul unde poti afla informatii utile despre traseele din munti, poti descoperi fauna, vegetatia si, nu in ultimul rand, comorile ascunse ale Romaniei.

Trasee usoare, pentru weekend

Vacanţe şi Călătorii

Iubitorii de drumeţii montane pot face trasee ușoare, perfecte pentru familii, în weekend. Se împletește perfect descoperirea unor locuri noi, mișcarea în aer liber și timpul petrecut împreună.

????????????????????????????????????

Cascada La Văioaga

Cheile Nerei

Cheile Nerei sunt o regiune cu mai multe trasee montane accesibile. Un traseu aici durează aproximativ o oră, iar drumul este sigur, fără prăpăstii periculoase sau urcuşuri dificile. O parte a traseului, de la localitatea Potoc până la Păstrăvărie, poate fi parcurs cu maşina, apoi urmează drumul pe jos, pe potecă, spre cascada La Văioagă. De asemenea, traseul poate fi parcurs şi în altă direcţie, spre lacul Ochiul Beiului.

postavaru

Postavaru, traseu spre Groapa de Aur

Postăvarul

Pe Muntele Postăvarul se pot face trasee destul de uşoare. Primul traseu pleacă de la Pietrele lui Solomon, trece prin Drumul Vechi şi ajunge la restaurantul Capra Neagră. Durata acestui traseu este de aproximativ 2 ore de mers. Un alt traseu montan porneşte din Poiana Braşov de la patinoar, urcă pe Vanga Mare şi ajunge la avenul Groapa de Aur.

Urlatoarea

Cascada Urlătoarea

Drumul poate începe din Buşteni, de lângă telecabină, sau din Poiana Ţapului. Turiştii care pornesc din Buşteni vor urma un marcaj, iar la început drumul este asfaltat. Urmează o scurtă etapă de urcuş, nu foarte greu, iar spre final se merge lejer pe o potecă destul de lată. Traseul este scurt, un adult îl poate parcurge în aproximativ 30 de minute. Chiar la cascadă există un loc de popas, cu masă şi băncuţe, dar şi diferite gustări de vânzare, aduse de comercianţi ambulanţi.

Comentarii

comentarii