Munții Postăvarul fac parte din Carpații de Curbură, și sunt parte din grupul de Munți ai Bârsei. Sunt localizați între depresiunea intracarpatică a Brașovului, deasupra căreia se înalță cu peste 1.200 m și versantul nordic abrupt al Masivului Bucegi. Înconjurați de arii depresionare întinse, de văi adânci și culoare largi, Munții Postăvarul se detașează din depărtare ca o unitate montană impunătoare, deși altitudinea lor maximă nu depășește 1.800 metri cu Vârful Postăvaru de 1799 metri.
Citeste si: Sfinxul și Babele. Trei teorii contradictorii
Depresiunea Brașovului, prin compartimentele sale, Depresiunea Bârsei și „golful” Zărneștilor formează limita lor nordică și vestică. Contactul cu depresiunea are o formă sinuoasă, fiind pus în evidență printr-o denivelare bruscă de 200–400 m, întreruptă adeseori de unele văi largi care pătrund adânc în munte. Poala nordică a muntelui este înconjurată de orașul Brașov și de zona sa industrială. În est, valea pitorească a Timișului, cu salba ei de stațiuni climaterice, îi separă de Piatra Mare, cu care se aseamănă totuși atât de mult în unele particularități ale peisajului. Spre sud sunt despărțiți de Masivul Bucegi prin cursul superior al Pârâului Mare (Valea Ghimbavului), iar în sud-est valea largă a Râșnoavei (afluent al Prahovei) îi separă de culmea prelungă a Clăbucetului Baiului.
Munții Postăvaru au o suprafață de aproximativ 173 kilometri pătrați. (click pe hartă pentru o imagine mărită)
Denumirea lor provine de la numele unui proprietar de oi – Stoica Postăvarul din Schei (vechi cartier românesc al Brașovului), de la începutul secolului al XVIII-lea. În arhive a fost descoperit un document în care apare stâna „Posztovarul sive Christianul”, ceea ce înseamnă că noul proprietar era la acea dată Cristian (P. Binder, 1973). Este explicată în acest fel și denumirea Cristianul Mare sub care mai este cunoscut vârful Postăvarului.Trasee în Munții Postăvarul (click pe hartă pentru o imagine mărită)
Brașov – Pietrele lui Solomon – Drumul Vechi al Poienii – Poiana Brașov. 300 de metri diferență de nivel.
Marcaj: bandă roşie. Durata traseului este de trei ore dus-intors. Traseul este ușor, accesibil și vara și iarna, când echipamentul adecvat este obligatoriu.
Citeste si: Trasee în Parcul Național Călimani
Brașov – Pietrele lui Solomon – Cabana Postavarul (prin Poiana Nisipului) – Poiana Drester – Piatra Doamnei. Aproximativ 1000 de metri diferență de nivel. Marcaj: bandă galbenă. Durata traseului este de 4-5 ore, dus, 3-4 ore intors. Traseule ste relativ dificil vara și foarte greu iarna.
Citeste si: Trasee turistice spre Vârful Omu
Brașov – Poarta Schei -Șaua Tâmpei – Poiana Scheil – Crucurul Mare – Poiana Ruia – Cabana Postavarul. Diferență de nivel, circa 900 de metri. Marcaj: bandă albastră. Durata traseului este de 5-6 ore, 3-4 ore întors. Traseul este moderat dificil în tot timpul anului.
Drumul este supranumit poteca albastră și este unul dintre cele mai populare trasee din Postăvarul
Brașov -Cabana Capra Neagră – Izvorul din Pietriș – Poiana Postăvarul – Cabana Postăvaru – Cabana Cristianul Mare – Vârful Postăvarul. Marcaj: cruce roşie. Durata traseuluie este de trei-patru ore dus-întors. Traseul este simplu și accesibil tot timpul anului.
Brașov – Crucea Muşchiului – Fântânița Popii – Poiana Stechil. Marcaj cruce albastră; Traseul are durata de una -două ore, dus întors, este ușor vara și moderat dificil iarna. Diferența de nivel este de circa 300 de metri.
Citeste si: Trasee de creasta în Făgăraș – De la Plaiul Foii la Turnul Roșu
Cabana Timiş (Timişul De Sus) – Cheile Râşnovului. Marcaj triunghi galben. Durata traseului este de 2-3 ore. Traseul începe la cabana Timiş, merge la cabana Poiana Secuilo, apoi pe valea Tociliţa și urcă la Cheile Râşnovului. Traseul este relativ ușor în tot timpul anului.
Pârâul Rece spre Cabana Cheia (prin Cheile Râşnovului). Marcaj trinunghi albastru. Durata traseului 4 – 4,5 ore. Traseul este relativ ușor vara și dificil iarna. Traseul începe la cabana Pârăul Rece, merge la cabana Trei Brazi – Dealul cu Mesteacăn – Cheile Râşnovului și de aici la cabana Cheia.