http://www.easylight.ro/

Locul unde poti afla informatii utile despre traseele din munti, poti descoperi fauna, vegetatia si, nu in ultimul rand, comorile ascunse ale Romaniei.

Prin Carpatii Orientali

Reportaje

Amintire dintr-un inceput de iarna

Bucuresti ploios, inundat de oameni cu minte putina, mizerie, petreceri fastuoase langa parcuri transformate in cimitire canine. Jobul stresant, dorinta de mai mult, uitare de sine…Vara torida, seful intotdeauna nemultumit si lipsa concediului mi-au transformat slujba intr-un chin. Imi dau demisia si ma hotarasc sa plec la munte, spre varfurile domoale, prin Carpatii Orientali.

snow2

Ca intotdeauna, amicul R ma insoteste, partener de munte nelipsit in anii de dupa facultate. Hotararam mai intai un popas la casa unor prieteni de familie, ambii profesori, fugiti din nebunia Bucurestiului catre frumoasele locuri ale unui satuc de pe langa statiunea B. El roman, ea unguroaica, formau un cuplu de admirat, oameni buni si calzi.

Trenul, intarziat ca de obicei, ne lasa pe inserat in trista si pustia gara a T, altfel un orasel frumos si curat, semn de mai multa educatie si buna crestere. Avem noroc sa gasim repede o ocazie pana la vreo 7 km de destinatia noastra finala, astfel incat, cu noaptea pe umeri, ajungem in lumina unui sfert de luna, la casa gazdelor noastre.

Luminile fiind stinse, am preferat sa dormim intr-un fanar decat sa trezim gazdele la o ora atat de tarzie, nu inainte de a cumpara tacerea stapanului curtii – un dulau mare si flocos. Il stiam de frica precum ma stia si el de darnic, dupa ce, cu ani in urma, ma tinuse captiv intr-un copac pana au venit stapanii casei sa ma elibereze. Acum ma intampinase cu bucurie si limba scoasa de-un cot, poftind la jumatatea de sandvich din care muscam cu pofta.

furtuna de zapada

Deranjandu-l pe Albert, motanul casei, ne facuram culcus moale in fanul uscat si frumos mirositor. In cateva minute incepu sa ploua, de parca norii tinusera cu noi si asteptasera sa ne gasim un adapost… Se lasa frigul, prilej pentru miorlaitul nostru prieten sa isi gaseasca si el un loc cald si moale la picioarele noastre, intre sacii de dormit. Am adormit flamand gandindu-ma cu jind la carnatii grosi si uscati, la pastrama de oaie ce se afuma la numai cativa metri de noi, dupa cum socotii eu adulmecand bine miresmele haine.

Dimineata innourata si friguroasa il scoase tarziu din casa pe amicul V. Bodoganind si facand dese referiri la diversi sfinti si cristosi,  inlemni cand vazu cele doua aratari itindu-se din acaraturile gospadariei sale. Din fericire ma recunoscu pe data, astfel incat in numai cateva minute eram asezati la o masa cu asternuturi curate, plina de felurite bucate din care amintesc numai carnaciorii uscati si usturati de-ti sarea caciula, muschiuletul de vita afumat la cetina de brad, niscai telemea de oaie, un pastrav rozaliu, rosii din gospodaria proprie si la final o cana maaaare de lapte batut. Mancaram pe tacute, sub privirile pline de repros ale dulaului hapsan, pesemne regretand buna primire ce ne-o facuse de cu seara.

Certati zdravan de gazde pentru lipsa indraznelii de a-I trezi din somn, ne rascumpararam greseala cu o tuica de vreo 15 ani, din productia tatalui meu, furata cu greutate si dupa multe peripetii din pivnita familiei, aprig strajuita pentru comorile ce se invecheau in butoaie de dud. Intre timp isi facuse aparitia prin casa o faptura deloc potrivita infatisarii noastre razboinice. Nici prea ‘naltuta, nici prea slabuta, cu parul negru pana la umeri, cu forme rotunde si placute vederii, nepoata familiei, proaspat licentiata in istorie. O conicidenta ciudata facuse ca prezentele noastre sa se intretaie aici tocmail la mijlocul lui noiembrie. Dintr-o data masa imbelsugata isi cam pierduse interesul atat pentru mine cat si pentru mucalitul meu partener de plimbari.

Plecaram cu greu pe traseul stabilit, prin Carpatii Orientali, pentru ca rugamintile gazdelor, privirile indraznete ale noii cunostinte, ploaia deasa, mocaneasca, ne tot tineau lipiti de scaune. Cu promisiunea ca la intoarcere vom poposi din nou la dansi, cu rucsacii grei plini de afumaturi si alte bunataturi, numai buni sa ne ia ursul in brate si sa ne puna la pastrat in vizuina, pentru la iarna, ne avantaram pe traseu, mai degraba sfiosi decat curajosi. Totul parea posomorat, in fata noastra, nu prea departe, pe niste varfuri mohorate, vantul atarnase norii cenusii. Crivatul sufla puternic, sa ne inghete oasele, aruncand de colo colo frunzele ingalbenite. Mergeam repede, sa ne incalzim, as fi vrut sa ajungem in zilele urmatoare pe Varful Ineu, daca nu incepea sa ninga pana atunci. Intraram de tot in munti, in jurul noastru doar padure si varfuri domoale. Ceturile se lasau din ce in ce mai jos, facand greoaie intuirea drumului. Am mers mai mult pe dibuite, marcajul prost si poteca nebatuta facandu-ne in cele din urma sa pierdem traseul. Nu mi-am facut griji decat pentru ploaia care nu se mai oprea si vantul nemilos sufland a jale printre stanci. Lumina palida nu ne arata decat siruri nesfarsite de trunchiuri drepte, cenusii, ca stalpii unei sali uriase si intunecoase.  Nu imi pasa daca o sa stau pierdut de lumea cateva zile , vroiam liniste, vroiam sa imi curat mintea de ganduri negre, sa ma impac cu mine insumi, sa uit de zbuciumul ultimelor luni.

ceata

Amicul R mergea netulburat in spatele meu, invatase in toti acesti sa nu puna intrebari despre traseu sau destinatie, se contopea cu natura si gandurile sale erau intr-o perfecta armonie cu locurile din-prejur. Nici ora nu stiam cat este, ceasul si telefonul ramasera acasa. Doar foamea incepuse sa ne spuna ca trecuse de mult de ora mesei. Am imbucat la repezeala ce s-a nimerit, putin cascaval, un carnat uscat, o chifla, atat cat sa ne astamparam foamea. Vantul patrunzator ne puse iar pe drum, iar franturile de poteci pe care nimerisem erau din ce in ce mai aspre, pereti golasi de stanca ne obligau la ocolisuri lungi. Vaioage prea adanci si colti de piatra prea inalti se tot puneau de-a curmezisul, hotarati se ne tina prinsi in imparatia Mariei Sale Muntele.

Un corb mare cat un vultur isi lua zborul si croncani razboinic, deranjat de prezenta nedorita a ceea ce devenisem – doua naluci. Am ajuns pe un varf, nu stiu care, ceata se mai ridicase si in vale, departe, am vazut serpuind ceea ce parea a fi  un drum sau un rau mai mare. A inceput usor sa ninga, mai intai o mazariche aspra, ce iti ardea fatza, apoi din ce in ce mai aprig, cu fulgi mari, bezmetici in bataia vantului. Am nimerit si un traseu, altul decat cel pe care plecasem dar suficient de bine marcat incat sa il putem urma in liniste.

Se insera si ma gandeam cu tristete la casa ospitaliera pe care o parasisem cu cateva ore in urma. Copacii plini de chiciura, zapada proaspat asternuta ne dadeau o prezenta de basm. Tocmai ce-asteptam sa dam de vreun pitic ori elf sau de cine stie ce mare vrajitor ori cavaler in armura stralucitoare. Cautam un loc potrivit unde sa punem cortul iar in fata noastra tocmai se deschise o poiana mare in mijocul careia trona o stana, parasita din fericire de stapani si cainii care ii insoteau. Tocmai la timp ca se facuse vremea sa aprindem lanternele. Am intrat si nu mica ne-a fost surpriza sa vedem interiorul facut praf probabil de vreun Mos Martin razbunator. Urmele de gheare de pe peretii de lemn il facura pe amicul R sa se zgribuleasca la ganduri mai mult sau mai putin cuminti.

Facuram focul repede, lemnele lasate de ciobani erau din belsug si in scurt timp ne uscam si dezmorteam oasele in fata flacarilor ce dansau bucuroase. Amicul R aproape ca intrase de tot in jaratec, pare-se ca vantul si ninsoarea de afara il cam razbisera. Am dormit greu cu gandul la acel Mos Martin ce ne vizitase camera si pe care speram ca zapada si viscolul il vor tine cuminte in barlog.

Somn de veghe mai mult, tresaream la fiecare zgomot si mintea ne juca feste auzind numai mormaituri de urs.

Am plecat la prima geana de lumina, goniti de viscol si de Mos Martinul inchipuirilor noastre. Cum necum dupa cateva ore de rataciri am reusit sa ma orientez si sa gasesc poteca pe care porniseram cu o zi in urma. Am luat hotarea sa ne intoarcem la casa gazdelor noastre unde urma sa mai ramanem cateva zile, spre dulcea tihna a inimii si trupului. Numai apriga ninsoare si vantul cel hain ne puneau piedici, de acum zapada trecuse de genunchi, iar unde fusese viscolita ne ajungea pana la brau, facand inaintarea un chin.

A fost cea mai puternica experienta pe care am trait-o in timpul unei ierni, vantul ne impingea si ne sucea, fortandu-ne uneori sa inaintam mai mult de-a busilea. Cred ca am facut cel putin sase ore pe o bucata de traseu pe care o in conditii normale o strabateam in doi.

Ca dovada a furiei sale, natura trantise un ditamai bradul pe poteca pe care venisem cu o seara in urma. Intrati in padure, viscolul s-a mai potolit si am reusit sa inaintam mai repede. Am ajuns in sat tarziu, catre ora 19 dupa aprope 13 ore de mers, obositi si flamanzi. In casa ne astepta o atmosfera romantica cu  lumanari si lampi caci furtuna de afara rupsese cablurile de energie electrica. Nici acum dupa atatia ani nu pot sa uit primirea ce ne-a fost facuta. Le luasem o piatra de pe inima gazdelor si prietenilor nostri, ingrijorati de soarta noastra, in vremea potrivnica de-afara.

Un ospat precum in povestile lui Sadoveanu, stropit din belsug cu un Pinot Noir, a dezlegat limbile si a apropiat sufletele.

Afara vantul se mai ostoise, obosit de inversunarea de peste zi. Totul e cald si bun, oamenii sunt veseli. Pana si motanul Albert pare cuprins de bucuria revederii, miauna vesel si vine sa se cuibareasca lenes dupa soba. Camerele calde si primitoare ne imbie la somn. Trupul obosit cauta odihna. Franturi de ganduri,  dorinte si sperante. Soapte de iubire si imbratisari calde. Liniste…

Comentarii

comentarii