http://www.easylight.ro/

Locul unde poti afla informatii utile despre traseele din munti, poti descoperi fauna, vegetatia si, nu in ultimul rand, comorile ascunse ale Romaniei.

Poienile cu narcise

Trebuie sa stii! Vacanţe şi Călătorii

Sunt mai multe poieni cu narcise, unele dintre ele fiind declarate rezevații botanice, dar Poiana Narciselor de la Vad este o adevărată minune a naturii. Sunt zeci de hectare și milioane și milioane de narcise. Evenimentul are loc în luna mai, de regula la mijlocul lunii și este un spectacol care nu poate fi descris în cuvinte.

daffodil-field-368823_1280

Pe lângă poienile cu narcise de la Vad, din județul Brașov mai sunt și alte rezervațiile naturale unde narcisele au cucerit luminișuri, poieni, și fânețe. Mai puțin celebre, dar la fel de frumoase sunt poienile cu narcise din Tecșești (Alba), Rovina (Arad), Negraș (Argeș), Osorhei și Goroniste (Bihor), Saca, Șesul Mogoșenilor și Șesul văii Budacului (Bisțrita Năsaud), Zervesti (Caras-Severin), Valea Neajlovului (Dâmbovița), Vlăhița (Harghita), Tomnatec-Șehleanu (Maramureș), Gurghiu (Mureș), Răcaș-Hida (Salaj) și poiana de la Bătești (Timiș).

Rezervaţia de la Vad este mai specială pentru că pe lângă narcise, în aria protejată creşte o mare varietate floristică care include specii vegetale de gălbenele, bulbuc de munte, coada vulpii, stupiţă, dar şi o faună diversă de mamifere, păsări, reptile şi amfibieni, insecte, printre care mulţi fluturi rari.

Pentru a ajunge la Poiana Narciselor se merge pe DN1 Braşov-Codlea-Perşani-Şercaia, apoi de la Şercaia pe DN73A, până în satul Vad şi de aici încă 3 kilometri pe DC 107 C, drum asfaltat.

Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea nr.5 din 6 martie 2000, custodele acesteia fiind Direcția Silvică Brașov.

Locul minune a naturii așa cum o numesc turiștii care ajung aici, se întinde pe o suprafață de 400 de hectare de pădure de stejar și poieni unde crește specia de narcise Narcissus poeticus ssp. radiiflorus, specie ocrotită prin lege, culesul acestei flori fiind interzis.

Comentarii

comentarii