Femeile care fac plăcinta spun că rețeta este moștenită de la bunicile lor, iar bunicile au învățat-o, la rândul lor de la bunicile lor. Poate că unele dintre ingredinte s-au adaptat, dar temeilia acestei plăcinte a rămas.
Am mâncat plăcinta cu ceapă de la Păltiniș și trebuie să recunosc că este absolut specială.
Foaie de plăcintă se face cu maia. Pe vremuri femeile făceau maiaua în casă și cu ia făceau pâine. Acum folosesc drojdie. O nucă de drojdie se desface cu o lingură de apă caldă. Se pune un vârf de linguriță de zahăr și se amestecă.
Citeste si: Rețete vechi cu mămăligă. Tradiție și gust
Într-un castron se pune o jumătate de kilogram de făină albă de grâu, peste care se adaugă maiaua și sare. Compoziția se frământă cu apaă caldă, până nu se mai lipește de mâini, după care se pune într-un castron și se acoperă cu un ștergar și se lasă la dospit, exact ca un aluat de pâine. După ce a dospit, se întinde aluatul, iar foaia se așează într-o tavă unsă cu grăsime, peste care se pune umplutura.
Aceasta din urmă se face din două kilograme de ceapă, care se taie felii, peste care se presară puțină sare și se călește în ulei. Se pune cimbru, trei cătei de usturoi, o foaie de dafin și piper. Când ceapa e bine călită se adaugă două-trei ouă bătute și două linguri de smântână.
Citeste si: Tocană de cartofi la ceaun. Rețeta lui nea Ion, cioban
Umplutura se pune pe foaia de aluat și se dă la cuptor. Se mănâncă rece cu lapte bătut sau caldă alaturi de o ciorbă acră.
Se mai poate pune în compoziția de ceapă, slăninuță prăjită, ardei gras sau seminte de dovleac strivite. Se poate face și cu ceapă verde, iar în loc de smântână poți pune brânză de burduf veche. De fiecare dată este grozavă. Aluatul simplu, moale de pâine de casă și umplutura parfumată și dulce fac din plăcinta cu ceapă o rețetă pe cât de simplă, pe atât de bună.
Sursa foto: pixabay.com