Matterhorn (numit și Cervino) este unul dintre cele mai înalte vârfuri ale Europei, la frontiera dintre Elveția și Italia, iar forma sa l-a transformat într-un mit. Se spunea despre Matterhorn că este muntele pe care nu-l va cuceri niciodată, nimeni.
În formă de piramidă, Matterhorn este un fel de Mecca a alpiniștilor din întreaga lume, peste 500 de temerari și-au pierdut viața pe versanții săi începând din 14 iulie 1865, când s-a realizat prima lui escaladare.
Citeste și: Cele sapte varfuri ale lumii
Matterhorn a fost cucerit exact acum 150 de ani, cei 4.478 de metri altitudine (mai exact 4.478,8 metri) fiind o provocare a Naturii care părea pentru oameni, imposibil de depășit. În anul 1865, în Alpii Penini au sosit două echipe de cutezători, cu intenția de a supune muntele cel mai greu de cucerit din Europa. Echipa alpiniștilor italieni (Jean-Antoine Carrel și Jean-Baptiste Bic) a intrat în competiție cu cei șapte alpiniști englezi (Lord Douglas, Peter Taugwalder tatăl, Peter Taugwalder fiul, Michel Croz, Charles Hudson și Douglas Hadow), conduși de Edward Whymper. După câteva tentative eșuate, Whymper a ales o rută care i-a făcut pe locuitorii Alpilor Penini să-l privească ca pe un nebun: traseul estic, care pornea de la Lacul Schwarzsee era considerat drept “cel mai imposibil dintre toate traseele imposibile”.
Cu toate acestea, decizia englezului avea logica sa: din moment ce până atunci eșuase alegând alte rute, acesta a considerat normal să încerce să abordeze muntele dinspre est. La 14 iulie 1865 el a devenit primul om care a pășit pe vârful piramidei Matterhorn, muntele pe care nimeni nu reușise să-l cucerească înaintea sa. Victoria a fost plătiță cu tribut de vieți omenești. Pe drumul de întoarcere, patru dintre cei șapte membri ai echipei au căzut în prăpăstie de pe peretele de stâncă (Croz, Hudson, Hadow, Douglas).
Matterhorn face concureță tuturor vârfurilor de peste 8000 de metri din lume, fiind considerat muntele cel mai fotografiat, este apreciat ca fiind un punct de cotitură în istoria alpinismului și, de acea, în orașul elvețian Zermatt, de la poalele masivului, atmosfera este și va fi de sărbătoare pe tot parcursul lui 2015, pentru a sărbători victoria omului și pentru a aduce omegii celor care au pierdut bătălia, dar nu și războiul.
Citeste si: Elbrus, varful Caucazului
În mod special pentru ziua ăn care s-au împlinit 150 de ani de la cucerirea vârfului imposibil de cucerit, autoritățile din au decis să interzică accesul pe munte, ca un semn d erespect penru cei care nu au renunțat la luptă, dar și ca un semn de respect pentru natură.
Matterhorn, ”Vârful de pe pajiște” cum îl numesc elvețienii și Monte Cervino (care și-ar avea originea în cuvântul latinesc ”silva”, pădure) cum îi spun italienii, a fost ultimul dintre cele mai înalte vârfuri din Alpi care s-a lăsat cucerit de om. Legenda lui de fortăreață inexpugnabilă a luat capăt la 14 iulie 1865, grație unui britanic de 25 de ani, Edward Whymper. Triumful expediției sale a rămas însă în anale și ca prima și cea mai cunoscută tragedie din istoria alpinismului, care a avut un impresionat ecou în epocă și a fost subiect de inspirație pentru opere literare și filme.
Citeste si: Cei 14 uriași din România
Între 1857 și 1865, au avut loc 15 tentative de escaladare a muntelui pe versantul italian și trei pe fața elvețiană. Edward Whymper era desenator și a ajuns în zonă în 1860 pentru a realiza ilustrații pentru o editură londoneză, dar muntele l-a vrăjit.
Expediția lui – la care au participat și câțiva reputați alpiniști ai vremii și ghizi locali – a avut loc în paralel cu ascensiunea italianului Jean Antoine Carrel, care nu voia ca un străin și nu un localnic să se poată mândri cu gloria de a fi primul care pune piciorul pe vârful Cervino. El a reușit însă această performanță trei zile după rivalul său, așa încât nu a avut parte decât de o victorie cu gust amar. Numele i-a rămas totuși viu în memoria localnicilor, care l-au dat spectaculosului refugiu construit la 3.825 de metri altitudine pe fața sud-vestică a muntelui.
Citeste si: Cele zece vârfuri din Europa
Întreaga echipă a lui Edward Whymper (foto) a ajuns în punctul cel mai înalt de pe Matterhorn la ora 13.40 din ziua de 14 iulie 1865. La coborâre însă, patru alpiniști au căzut în gol 1.500 de metri, pe versantul nordic, până la ghețarul de la bază. Trei zile mai târziu au fost găsite trupurile a trei dintre ei, excepție făcând lordul Francis Douglas, ale cărui rămășițe pământești nu au fost descoperite nici până azi. Vestea succesului împletit cu tragedia a ajuns până în Marea Britanie, unde a provocat un val de indignare atât de puternic încât Regina Victoria și-a pus problema interzicerii alpinismului.
Sursa foto: pixabay.com