Izbucul Tăuzului se află în apropiere de cătunului Casa de Piatră – Arieșeni, județul Alba și este cea mai adâncă peșteră scufundată din România cu punctul maxim la 87 de metri. Peștera ce are o lungime totală de 424 metri și este foarte greu de explorat datorită pasajelor înguste și adâncimii.
În termeni de specialitate, izbucul este un izvor cu activitate intermitentă, funcționând pe principiul sifonului: apa adunată într-un gol carstic iese brusc la suprafață în momentul în care atinge nivelul cotului sifonului. Este caracteristic ținuturilor carstice.
Apele intrate în subteran prin imensa deschidere a peșterii Coiba Mare, și mai, apoi, prin peștera Coiba Mică, ies la suprafață prin Izbucul Tăuzului situat la 2,5 kilometri în aval, aflat la baza unui perete stâncos ce se îndreaptă aproape vertical către cer. Primele tentative de pătrundere în acest mare sistem de peșteri, au fost făcute în 1982, potrivit când scufundatorul maghiar Czako Laszlo, sprijinit de Liviu Vălenaș și Halasi Gábor, a reușit să treacă de primul sifon. Ajungând într-un clopot de aer, el a reușit să parcurgă și al doilea sifon până la adâncimea de 47 metri. Următoarele tentative au aparținut unui grup de scufundători cehi, care prin Lubomir Benysek au atins adâncimea de 70 metri, după ce au trecut de mici îngustări ale galeriei în zona dintre cotele -60 și -70 metri (toate acestea se întâmplau în 1988). În 1993, speologul elvețian Jean-Jaques Bolanz s-a scufundat până la adâncimea de 32 metri, iar la începutul anului 2001, polonezul Wiktor Bolek a reușit să atingă recordul de 79.4 metri. În luna august a aceluiași an a atins adâncimea de 85 metri aflată la 250 m de la intrare.
După accidentul din octombrie 2002, când speologul polonez Rafał Garsk și-a pierdut viața, eforturile au fost reluate abia în august 2003. În toamna lui 2004, un alt cunoscător al locului, Włodzmierz Szymanowski depășește vechiul terminus, și străbate sala de la – 85 metri, care se înalță vertiginos. Reușește să urce în hornul scufundat, cu un diametru de 20 metri, până la circa – 50 metri. În ianuarie 2005, Szymanowski revine și reușește să urce până la adâncimea de -30 metri.
Aventura continuă în septembrie 2014, în cadrul unei tabere de explorare româno-finlandeze organizată de Societatea Națională de Speologie, iar Sami Paakkarinen și Patrik Grönqvist reușesc trecerea de sifonului 2. După parcurgerea unei scurte galerii aerate ajung la sifonul 3, adânc de circa 5 metri și lung de 20 metri. Explorarea s-a oprit după 300 metri în sifonul 4, la adâncimea de 60 metri.
Izbucul Tăuzului se află în Parcul Natural Apuseni situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munților Apuseni și se întinde pe o parte din masivele Bihor la sud și Vlădeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei județe – Cluj 40%, Bihor 32% și Alba 28%).
Primele inițiative în vederea constituirii unui parc în această zonă îi aparțin omului de știință Emil Racoviță, care la primul Congres al Naturaliștilor din România din aprilie 1928, a formulat clar scopul și obiectivele creării unei arii protejate de dimensiuni mari în Munții Apuseni. În anii ’70 s-a pregătit prima documentație științifică privind declararea parcului. Aceasta era însoțită și de o primă hartă prin care se evidenția faptul că această zonă este printre ultimele zone naturale de carst împădurit de asemenea dimensiuni din Europa.
Primul act normativ prin care a fost declarat parcul, inițial ca și “Parcul Național Apuseni” a fost Ordinul de Ministru 7/1990, urmat, după zece ani, de Legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului, Secțiunea a III-a, arii protejate, unde este menționat ca ”Parcul Natural Munții Apuseni”. Prin Hotărârea de Guvern 230/2003 s-au stabilit limitele Parcului Natural Munții Apuseni, care au dat și suprafața totală de 75.784 hectare.
Locul este deschis doar celor antrenați și profesioniștilor, iar echipamentele de scunfundare autonome sunt indispensabile. Hăruie din adânc nu au fost complet identificate și nu sunt excluse surprize la următoarele expediții.
Sursa foto: www.panoramio.com
