http://www.easylight.ro/

Locul unde poti afla informatii utile despre traseele din munti, poti descoperi fauna, vegetatia si, nu in ultimul rand, comorile ascunse ale Romaniei.

Florile Alpilor. Scurta trecere in revista de culori si parfumuri salbatice

Muntii lumii

Munții Alpi formează un arc de cerc în sudul Europei centrale, în lungime de aproximativ 1200 kilometri și acoperă o suprafață de cca 200.000 kilometri pătrați, se întinde din Austria și Slovenia până în sud-estul Franței, trecând prin nordul Italiei, sudul Elveției, Liechtenstein și sudul Germaniei.

androsace-rattling-pot-183897_1280

Cel mai înalt munte din Alpi este Mont Blanc, situat la frontiera franco-italiană, cu piscul aflat la o altitudine de 4810 m. În Munții Alpi există în total 128 de piscuri cu înălțimi care depășesc 4000 metri. Remarcabilă pentru Munții alpi este flora și fauna. Marmota de munte, acvila, capra neagră, cerbul, iepurii de munte și salamandra neagră sunt doar câteva din speciile care fac onaore munților. Lor se adauga flora, extrem de diversă. Pădurile de foioase sunt formate din stejar, fag, frasin și sicomor, care nu se întâlnesc neapărat împreună și nici la aceleași înălțimi, dar defrișările au lăsat urme dramatice, iar cu excepția pădurilor de fag din Alpii Austriei, pădurile de foioase pe zone întinse, prezente acum 100 de ani, au dispărut. Pentru a susține necesarul de lemn, pădurile de foioase au fost înlocuite cu pinul scoțian și molidul norvegian, care suferă mai puțin din cauza caprelor, cel mai mare inamic al pădurilor de foioase.

edelweiss-650432_1280

Remarcabil este faptul că florile Alpilor au rezistat și s-au adaptat la condițiile noi, iar unele dintre soiurile de flori din Alpi au reușit chiar să prolifereze.

Floarea de colț, Edelweiß este una din bijuteriile munților alpi. Floarea este prezentă în tot masivul muntos și este protejată de lege. Edelweiss, Floarea-reginei sau, pe numele oficial Leontopodium alpinum, este un simbol național în Elvetia, Austria și Germania.

Cupa ( pe numele ei Gentiana acaulis) este o plantă montană cu flori.  Cupa crește spontan în Alpi și Pirinei  la altitudini cuprinse între 800-3000 de metri, are nevoie de soare și un sol acid.

Gentiana_acaulisOrhideea pitică. Orhideele (Orchidaceae) formează o familie de plante în cadrul monocotiledonatelor. Este cea mai diversificată și răspândită dintre familiile de plante superioare cu peste 30.000 de specii și peste 200.000 de hibrizi. Orhideea pitică care crește spontan în Alpi apare și în câmpiile nordice, dar și pe culmile însorite ale Carpaților. Este o floare mică, colorată, parfumată și destul de frecventă.

Piciorul cocoșului este una din cele mai frumoase flori din Alpi. Este una din speciile de flori arctic-alpine, care apar mai ales ân zonele alpine înalte. Rară în Carpați, piciorul cocoșului este o apariție frecventă în Alpi, între 2500 și 4000 de metri altitudine.

1280px-Pulsatilla_alba_Rax

Anemona de munte sau Sisinelul de munte  (Pulsatilla alba) este o plantă otrăvitoare din familia Ranunculaceae. Are tulpina păroasă de 100-200 mm. Înflorește în lunile mai-iunie. După înflorire se formează un fruct păros sub forma unui smoc. Este rară în Carpați,dar des întâlnită pe culmile Alpilor, fiind una din florile tipice acestor munți.

Comentarii

comentarii