Nea Toma este cioban. Are vreo 70 de ani și e cioban de când a început să meargă pe picioarele lui. Tatăl lui, bunicul lui și stră-bunicul lui au fost ciobani. Stâna lui este undeva pe dealurile din Sibiu, la poalele Făgărașului. Nea Toma e blând și se bucură mereu dacă dau drumeți pe la stâna lui. Stă de vorbă cu ei și dacă oamenii vor, le pune un blid cu mâncare din oala lui.
Citeste si: Ce mancam pe munte. Cele mai bune sfaturi
La nea Toma am mancat ceva ce nu am mai pomenit în altă parte. O mâncare ciudată ca aspect, mai aspră, dar tare bună făcută din ceea ce se putea găsi la stână. Mi-a spus că știe gustul acestei mâncări de la bunica lui, care venea să-și ajute bărbatul, la treburile de la stână, mai spre toamnă și stână. ”Atunci tăia bunicu vreo oaie să facă pastramă fie pentru oameni, fie să ia acasă pentru iarnă, mereu făcea și fiertura asta cu carne de oaie și mămăligă”.
L-am întrebat cum se face și mi-a spus.
”Iei carne de oaie de pe burtă, mai grasă. O cureți bine si o tai în bucățele cât să bagi în gură. O pui în tuci și o lași să se rumenească bine în grăsimea ei. Pui sare și usturoi și apoi o cană-două de apă să fierbă bine. Când e făcută carnea o scoți și în zeama lăsată pui o cană de zăr sau lapte – ce ai, și mălai. Lași să fiarbă și amesteci bine. Trebuie să fie o mamăligă moale așa ca un terci și dacă-i prea tare mai pui lapte. Știi ștevia ciobanului? Nu o știi că nu ai de unde. E o buruiană acrișoară pe care o mancăm noi pe aici. Pui și tocătură de ștevie de asta și apoi pui carnea de oaie și lași până simți că miroase bine. Noi mancăm asta cu brănză sărată sfărămată deasupra. Ți-a plăcut?”N-am mancat cu brânză pentru că era prea sărată pe gustul meu, dar am băut lapte de oaie, gras și gros și s-a potrivit bine. Mergea mai bine ceva tare alături, dar cum mai aveam de mers, m-am abținut. Mancarea nu-i deloc arătoasă, iar gustul de oaie foarte intens, dar este o combinație apetisantă și mancată printre oi, la vreo 1500 de metri altitudine, după un drum destul de greu a fost bun ca o poveste veche.
Sursa foto: pixabay.com