Peșterea Scărișoara este unică în România, adăpostind cel mai mare ghețar subteran. Numele „Scărișoara” provine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de intrarea în peșteră, localitate de care peștera aparținea administrativ în vremea când a fost numită astfel. Acum peșterea aparține comunei Gârda de Sus, județul Alba. 
Cum ajungi la peșterea Scărișoara? Drumul spre peșteră pornește din comuna Gârda de Sus, situată pe valea Arieșului Mare la 32 km amonte de Câmpeni (pe DN75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1 km, la gura Văii Ordâncușa. De aici există trei variante. Prima este poteca turistică marcata cu cruce roșie, care mai întâi trece prin cătrumul Mununa și după un traseu de 10 km, se ajunge la Peștera Scărișoara. Cea de a doua variantă este drumul asfaltat de pe valea Ordâncușei, de 23 km care duce până în cătunul Ghețar. Ultima și cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncușei pornește un drum forestier prin Mununa până la peșteră, drum lung de 12 km. Peștera este localizată la 46°29′23″N 22°48′35″.
Dar acestea sunt detalii pe care le știa toată lumea sau care sunt ușor de aflat. Află lucruri mai puțin știute despre peștera Scărișoara.
1. Nu se ştie când a fost descoperită peştera! Peștera este pomenită pentru prima dată într-un document din 1947. K. F. Peters şi A. Schmidl au dat primele informaţii ştiinţifice despre ea, în 1861, respectiv 1863, iar Emil Racoviţă a studiat-o în anii 1921 -1923 şi a scris despre ea în renumita sa lucrare Speleologia.
2. Gheţarul de la Scărişoara– uriaşul bloc de gheaţă subpământean are o vechime de 4.000 de ani. Scărişoara face parte din sistemul carstic Gheţar – Ocoale – Dobreşti, este formată în calcare de vârstă jurasică (vechi de aproximativ 150 de milioane de ani), dispuse pe direcţia NV-SE, la o altitudine de 1.165 m. Cândva, aici curgea la suprafaţă un râu, care a dizolvat treptat calcarele, adâncindu-se tot mai mult, apele ajungând, în cele din urmă, în subteran. Un gol format în urma prăbuşirii unui aven (un „puţ” natural) s-a umplut cu gheaţă în timpul glaciaţiunilor, astfel formându-se gheţarul care face faima peşterii. După încălzirea climei, gheaţa s-a topit parţial, dar gheţarul nu a disparut, căci este alimentat în fiecare iarnă de un nou strat de gheaţă, format la suprafaţă.
În 2005, cercetătorii de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj, împreună cu specialişti străini, au analizat carote (mostre cilindrice, obţinute prin forare) extrase din gheţar şi au aflat o mulţime de date interesante din trecutul acestei regiuni: cum a fost vremea în fiecare an din ultimii 4.000, când au fost incendii în zonă, chiar şi cât aur se exploata în Apuseni pe vremea dacilor.
3. Într-o pădure de la marginea platoului, se deschide impresionata intrare în peşteră – un aven cu diametrul de 50-60 de metri. Trebuie să cobori 48 de metri în adânc, pe o potecă îngustă şi nişte scări de metal, pentru a ajunge în Sala Mare a peşterii. E frig, căci pe fundul avenuluui dăinuie mereu – chiar şi vara – un strat de zăpadă. Dar eşti răsplătit atunci când, ajuns pe fundul avenului, intri, trecând printr-un portal de 17 metri înălţime şi 24 de metri lăţime, în Sala Mare. Vara, temperatura este de aproximativ +1 grad Celsius; iarna, de cca. -7 grade Celsius, deseori, în peșteră fiind mai cald decât afară. Temperatura nu depășește aceste limte, fapt care determină conservarea ghețarului.
4. Peştera mai are două sectoare, aflate sub Sala Mare, a căror explorare e permisă doar specialiştilor: Rezervaţia Mică, la care se ajunge coborând pe verticală încă 15 metri în adânc, şi Rezervaţia Mare, unde se ajunge coborând o veriticală de 20 m, după care urmează o galerie foarte înclinată – Galeria Maxim Pop.
În ambele rezervaţii, se găsesc stalagmite de gheaţă, unele permanente, altele care se topesc vara şi se refac în fiecare iarnă.
Rezervaţia Mare e plină de formaţiuni minerale spectaculoase – stalactite, stalagmite, coloane, draperii, formate prin lenta depunere a sărurilor minerale din apa prelinsă de-a lungul mileniilor.
În apropiere de Peştera Scărişoara, dar fără să comunice una cu alta se află peştera Pojarul Poliţei. Cele două sunt complet separate, dar speologii cred că în timpuri străvechi exista o comunicare între cele două peșteri.
5. Nu doar ghețarul este excepțional în peștera Scărișoara ci flora și fauna. Peștera Scărișoara adăpostește o vegetaţie variată diferenţiată pe mai multe niveluri. fauna este și ea prezentă, dar mai puțin bigată decât flora. Aici sunt specii de cavernicole – ființe perfect adaptate mediului umed, rece și întunecat din peșteră, care nu pot să trăiască decât în peșteră, cea mai reprezentativă fiind o mică insectă, Pholeuon proserpinae glaciale, de numai 2-3 mm lungime. În gheața peșterii s-a descoperit un schelet aproape întreg de Rupicapra – capră neagră.
Sursa foto: pixabay.com
