Ce mancam pe munte. Cele mai bune sfaturi – Muntele este în egală măsură fascinant și sever. Frumusetea lui nu este egalată decât de rigurozitatea pe care o impune celor ce-l iubesc. Una peste alta este esențial să știi ce mănânci pe munte și care sunt alimentele ideale pentru a fi puse în rucsac.
Atunci când iei mancare pentru drumeții pe munte trebuie să ții cont de câteva elemente: perisabilitatea alimentelor, calitatea lor, necesarul de lichide. Mai mult, mâncarea pe munte trebuie să ne dea energie, să fie ușor digerabilă, ușor de preparat, să fie cât mai ușor de ambalat și transportat.
Ce mancam pe munte. Cele mai bune sfaturi
În funcție de dificultatea traseului, necesarul de calorii variază de la 2500 și 4500 de calorii ceea ce înseamnă circa 800-900 de grame de alimente (cantitatea variază în funcție de aportul caloric al alimentelor), iar aceast calcul sumar te poate ajuta să stabilești cantitatea de alimente necesară, în funcție de durata deplasărilor pe munte. Un primus este o cale excelentă care te poate ajuta să ai mancare bună și de calitate (piure de cartofi, fulgi de fasole, paste). Evită alimentele fără valoare calorică (supele în plic) și pe cele foarte dulci, sărate sau pline de aditivi.
Pe munte ai nevoie de alimente energizante, care să susțină efortul și de alimente bogate în proteine și carbohidrați pentru recuperare.
Binevenite sunt mierea, ciocolată, biscuiți, miezul de nucă, alunele, migdalele, arahidele, miezul de semințe de floarea soarelui, fructele uscate (caise, curmale, stafide, smochine). Adaugă cașcavalul uscat, carnea făcută bine la cuptor. Necesare și bune sunt fulgii de fasole și cartofi care se pot prepara rapid, laptele praf și amestecurile de cereale. Adaugă ardei gras si gogosari (plini de vitamine și apă și rezistenți), banane, mere și morcovii. Pâine (lipii), conservele de carne, pește sau pate de ficat, lapte, brânză, ouă (fierte tari). mai poți lua cu tine pentru trasee luni, mazăre și chiar conserve de fasole și naut. Toate sunt ușor de preparat și foarte hrănitoare. Nu uita de sare, zahar, ceai și cafea.
Nu uita de apă! Este obligatorie planificarea traseului pentru a știi care sunt punctele de alimentare cu apă potabilă. Adaugă în apa de băut mentă verde, lămâie pentru a creste valoarea gustativă sau săruri de rehidratare, dacă ai planificat un traseu dificil și este foarte cald afară.
Pe munte trebuie să mănânci la fiecare 4-5 ore de efort. Popasul nu trebuie să aibă mai mult de o oră, pentru că o să-ți fie greu să pornești din nou. În această oră să fie neapărat incluse și 20 de minute pentru relaxare după masă.
Nu consuma alcool, nu ține cure de slăbire când mergi pe munte sau înainte să mergi pe munte!
Pe munte nu se merge de unul singur, niciodată. Planificarea unui traseu poate fi completată cu repartizarea alimentelor pentru fiecare din membri grupului.
Sursa foto: pixabay.com