Nici nu știu cum să povestesc. Cu blândețe sau cu sadism? Aleg sadismul care o să fie înducit de faptul că aromele reale sunt mult mai mult decât cele pe care le poate imagina cineva! Să punem pe grătar cârnați de oaie și porumb în lapte, împreună.
Rețeta sună așa: se pleacă la munte într-un grup de prieteni adevărați. Cu cort și tot ce-ți trebuie, cu cap alese, pentru două-trei zile pe munte. Se merge mult, se vorbește, se urcă, se râde, se cântă. Se pun în rucsac vreo zece știuleți în lapte. Se cumpără din drum cârnați de oaie afumați. Se face tabăra și ridică corturile, se adună lemne de brad și se face vatra. Se face focul. Se bea o bere. Se pun cârnații pe tablă, și tabla pe jar. Na-i tablă, îi pui în țepușe. Când picură grăsime în foc se pun și porumbii în lapte. Întregi sau bucăți. Se întorc și cârnații și porumbii. Gata!
Citeste si: Fiertura cu mămăliga și carne de oaie a lui nea Toma
Toate zeitățile cu bărbi din Bucegi, din Ciucaș, din Retezat sau de oriunde de prin alte părți vor saliva cu ochii țintă la bucățica ta de cârnat de oaie și la porumbul tau cu gust de afumat. Îți vor promite viață veșnică, fecioare nenumărate, aur și diamante doar pentru un dumicat. Nu le da! Nici un schimb nu merită să lași să-ți scape o bucățică de cârnat de oaie și porumb în lapte mâncate împreună, seara, sub stele, în fața cortului, după o zi pe munte…
Citește și: Ce mancam pe munte. Cele mai bune sfaturi
Sursa foto: pixabay.com