Bătrânul alb din Parcul Hășmaș nu este singurul brad secular. Un brad secular, despre care se crede că are mai mult de 500 de ani se află și în comuna Gura Râului, la numai 17 kilometri de Sibiu. Exact bradul se află pe drumul care face legătura dintre Cheile Cibinului și Păltiniș, iar drumul de acces spre brad este marcat și semnalizat.
Bradul secular de la Gura Râului are legende și este inclus în traseele turistice ale locului, fiind și unul din arborii care au intrat în finala „Arborele Anului în România”. Bradul are peste 40 de metri înălțime, adică cât un bloc cu zece etaje, iar trunchiul, la baza lui poate fi cuprins de opt oameni.
Citeste si: Președintele – cel mai mare copac de pe Terra
Legenda spune că trăia pe vremuri un ciobănaş care avea 10 oiţe, pe care le păştea într-o poieniţă de pe malul Cibinului. Într-o zi, cerul s-a întunecat şi ciobănaşul a pus oiţele speriate la adăpost sub un copac, iar el s-a acoperit cu cojocul şi s-a culcat sub un brad. Când s-a trezit furtuna se oprise dar oiţele nu mai erau. După căutări zadarnice, s-a pus sub un brad şi a început să se roage cu lacrimi la Cel de Sus să-l ajute să găsească animalele pierdute. Plângând a adormit, iar când s-a trezit, bradul sub care se rugase a crescut foarte mare şi gros. Tânărul, s-a urcat până în vârful bradului de unde a văzut oiţele departe într-o poiană. Întors acasă, a povestit mamei cea păţit, iar aceasta a povestit duminică la biserică şi celorlalţi săteni întâmplarea şi aceştia au hotărât să nu taie niciodată acel brad. Bradul acela pare să fie bradul din comuna Gura Râului.
Sursa foto: pixabay.com / sibiu.ro